Secretia interna - hormonii

Hormonii produsi de glandele cu secretie interna asigura schimbul normal de substante. Daca la un animal se extirpa pe cale chirurgicala glandele suprarenale(adrenale) sau paratiroidele, el moare curand. Rezulta ca fara prezenta in organism a acestor hormoni produsi de glandele extirpate organismul nu poate exista.

Glandele cu secretie interna produc hormoni care asigura cresterea normala a scheletului, cresterea si dezvoltarea normala a intregului organism. Experientele pe animale tinere in plina dezvoltare au aratat ca dupa indepartarea glandei tiroide sau a hipofizei, animalele prezinta o intarziere in crestere. Este suficient insa sa se transplanteze animalelor operate glanda extirpata sau sa se introduca in organism in mod artificial hormonii produsi de glanda extirpata, ca animalele sa inceapa sa creasca normal. Se intalnesc uneori oameni cu o talie foarte mica sau, din contra, foarte mare. Talia pitica sau giganta este deobicei legata de o tulburare a activitatii normale a glandelor cu secretie interna in copilarie.

Din cele expuse rezulta rolul imens pe care-l joaca glandele cu secretie interna in dirijarea functiilor fiziologice. Unele glande poseda, atat o secretie externa, cat si una interna. De exemplu, pancreasul. Unele celule ale acestei glande produc sucul pancreatic, care se elimina prin canalul excretor in intestin si contribuie la digerarea alimentelor. Aceasta reprezinta secretia externa. Dar in pancreas exista "insule" de celule cu secretie interna, care produc un hormon special, insulina, care este absorbita in sange. Ea are o influenta mare asupra metabolismului glucidelor. Daca in sange apare o cantitate insemnata de zahar, excesul sau se elimina prin urina; astfel se intampla in diabetul zaharat. In acest caz, introducerea insulinei in organism micsoreaza cantitatea de zahar din sange si amelioreaza starea bolnavului.

Glandele sexuale au de asemenea, atat secretie externa(in glandele masculine se produce sperma, iar in cele feminine ovulele), cat si o secretie interna - elaborarea unor hormoni sexuali speciali(somatotropul, testosteronul). Hormonii sexuali masculini si feminini au influenta asupra cresterii si favorizeaza maturarea sexuala.

Talia mai inalta a barbatului, oasele iliace mai largi la femeie si dezvoltarea glandelor mamare, cresterea parului pe fata la barbat si absenta lui pe obrazul femeii, vocea mai groasa la barbat si mai subtire la femeie si multe altele (asa numitele caractere sexuale secundare), toate acestea sunt rezultatul actiunii diferite a hormonilor sexuali masculini si feminini.

Glandele cu secretie interna se gasesc in relatii stranse cu altele si cu sistemul nervos. Insasi producerea de hormoni in glande este reglata de sistemul nervos. Este suficient sa aratam ca atunci cand omul este emotionat activitatea glandelor sale cu secretie interna se modifica vizibil. Astfel, la spectatorii unui meci de fotbal s-a pus in evidenta in sange o cantitate marita de adrenalina, formata in suprarenale si care imbunatateste vizibil starea sistemului nervos si muscular. Intensificarea activitatii suprarenalelor la spectatori a aparut sub influenta excitatiei centrilor nervosi din creier.

Articulatiile corpului

Articulatia coxofemurala sau articulatia soldului - realizeaza articularea portiunii libere a membrului inferior cu centura pelvina. Este o condilartroza cu trei grade de mobilitate, cu trei axe de miscari si sapte tipuri de miscari posibile( flexie, extensie, abductie, adductie, rotatie interna, externa, circumductie). Angrenarea suprafetelor articulare este buna, capul femural intra in cavitatea cotiloida a coxalului care este marita. Capul femurului este fixat  de acetabul prin ligamentul rotund al capului femural. Capsula articulara e groasa, rezistenta, nu permite laxitatea(moliciunea) ca la umar, deci nici luxatiile. Capsula este intarita de ligamente groase, coxofemurale, ischiofemurale, iliofemurale si pubofemurale care impiedica miscarile exagerate. Din aceste motive fixitatea articulatiei este puternica dar amplitudinea miscarilor soldului este mai redusa decat cea a umarului.

Articulatia genunchiului - este cea mai mare articulatie a corpului, dar totodata este si cea mai sensibila a organismului, fiind alcatuita de fapt din trei articulatii, doua articulatii intre femur si tibie(femurotibiale) si o articulatie femuropatelara. Articulatia poseda o membrana sinoviala foarte intinsa, o articulatie cu multiple "funduri de sac" in care se poate acumula lichid sau chiar sange. Articulatia este de tip conducere osoasa. Lateral si medial capsula este intarita de ligamente puternice colaterale, tibiale si femurale. Anterior se gaseste tendonul cvadricepsului, patela si ligamentul rotulian. Posterior catre spatiul popliteu se gasesc ligamentele oblice si drepte popliteale. In interiorul capsulei dar in afara sinovialei se gasesc ligamentele incrucisate ale genunchiului care fixeaza spina tibiei de peretii interni. Un ligament este antero-extern, celalalt postero-intern. Ruptura ligamentelor incrucisate duce la ruperea suprafetelor articulare. Articulatia genunchiului este de multe ori afectata in accidente sportive ca: intinderi ligamentare, entorse, contuzii, subluxatii, inflamatii(cum ar fi in reumatism, infectii, septicemii sau infectie cu gonococi).

Articulatia gleznei sau tibiotarsiana - permite miscarile de flexie si extensie. Este o articulatie prin conducere osoasa si este sediul frecvent al entorselor. Datorita faptului ca talusul(astragalul) se articuleaza distal si cu calcaneul si navicularul, acest os talusul devine un os rulment si exista posibilitatea ca in jurul unui ax imaginar oblic sa se poata efectua la nivelul articulatiilor talusului flexia, extensia, abductia, adductia, supinatia si pronatia piciorului. Supinatia este ridicarea marginii interne a piciorului, iar pronatia, ridicarea marginii externe a piciorului. In restul articulatiei piciorului, intertarsiene, tarsometatarsiene si interfalangene prezinta miscari reduse existand numai posibilitatea unor flexii si extensii reduse.

Articulatia scapulohumerala sau articulatia umarului - este cea mai mobila diartroza a organismului uman, de tip sferoidal(cavitatea glenoida a scapulei si capul humeral). Capsula e laxa, deci favorizeaza luxatiile umarului. Ligamentele articulare sunt coxohumerale si trei glenohumerale(superior, mijlociu, inferior). Articulatia scapulohumerala are trei axe de miscare: sagital, transversal(orizontal) si vertical. Perpendicular pe axul transversal se realizeaza flexia si extensia. Perpendicular pe axul ventrodorsal(sagital) se realizeaza adductia si abductia. De-a lungul axului longitudinal se realizeaza rotatia mediala(interna) si rotatia laterala(externa). Circumductia reprezinta succesiunea tuturor miscarilor. Articulatia scapulohumerala este o articulatie prin conducere musculara pe care actioneaza cei trei mari muschi: pectoralul mare, dintatul mare si marele rotund.

Articulatia cotului - reuneste in aceeasi capsula cele trei oase: articulatia humeroradiala, humeroulnara si articulatia radioulnara. Exista ligamente anterioare si posterioare mai slabe dar mai puternice sunt cele colaterale(radial si ulnar). Articulatia cotului este o trohleartroza cu conducere osoasa. Amplitudinea flexiei este de 40 grade, iar cea a extensiei este de 180 grade. Flexia este asigurata de muschii biceps brahial si  epicondilienii medial, iar extensia, de muschiul triceps brahial. In articulatie are loc miscarea de supinatie asigurata de muschiul supinator, biceps, si miscarea de pronatie, asigurata de muschiul pronator rotund si patrat.

Vasele membrului toracic - note rezumative

Artere - irigare arteriala

Vene - drenaj venos

Limfatice - drenaj limfatic

Vascularizatia membrului superior este foarte bogata deoarece exista foarte multe anastomoze(comunicatii) arteriale, venoase, limfatice, care permit refacerea circulatiei colaterale in urma ranirii cailor principale de aport sau de drenaj, existand cercul periscapular in jur, cercul arterial periepicordial medial, arcada palmara superficiala si profunda la nivelul mainii.

Dintre artere amintim:

- Artera subclaviculara care este si foarte voluminoasa. Vascularizeaza partial encefalul, trunchiul, gatul, si tot membrul superior. Se continua de la nivelul claviculei cu artera axilara.

- Artera axilara are multe anastomoze cu artera subclaviculara in jurul scalpului. Artera are raporturi foarte importante cu plexul brahial, vena axilara, muschii pectorali si nodurile limfatice(limfonodulii). Artera axilara se continua cu artera brahiala sau humerala.

- Artera brahiala vascularizeaza toate formatiunile bratului si se divide in plica cotului, in artera ulnara si artera radiala. Artera humerala are anastomoze colaterale cu artera ulnara la nivelul plicii cotului.

- Artera radiala si artera ulnara merg paralel si vascularizeaza fata anterioara si fata posterioara a antebratului. Ambele se pot palpa fiind superficiale la nivelul gatului si mainii. Aceste doua artere se termina la nivelul palmei prin anastomoze formandu-se arcadele palmare superficiale si profunde din care pornesc cele 5 artere digitale si arterele interdigitale, in asa fel incat fiecare deget are pe margine cate o artera. Pulpa degetului este foarte bine vascularizata.

Venele membrului superior: vene superficiale si vene profunde.

Venele profunde merg invers cu artera. Exista la nivelul cotului vene superficiale destul de mari, la nivelul carora se face perfuzia, transfuzia, injectiile intravenoase. Sunt dispuse sub forma de "M". La nivelul bratului, extern, merge subcutanat vena cefalica catre cap, si medial vena bazilica.

Limfaticele - la nivelul oleocranului se gasesc 1-2 limfonoduli si 5 grupe, in total 18-20 in axila. La nivelul axilei se aduna limfa membrelor superioare, limfa scapulara si limfa partii anterioare a toracelui. In cancerul de san golirea axilei de limfonoduli este obligatorie.

Regiunile topografice se impart in:

-regiunea umarului;

-brahiala (anterioara si posterioara);

-regiunea cotului (anterioara si posterioara);

-antebratului (anterior si posterior);

-mainii (palmara anterior si dorsala posterior);

-regiunea degetelor (anterioara si dorsala).

Bolta plantara

Oasele piciorului - sunt formate de oasele tarsiene, metatarsiene si falangele degetelor(doua pentru haluce). Oasele tarsiene se impart in: tarsul posterior format din astragal sau talus si calcaneu(osul calcaiului) si tarsul anterior format din scafoid, cuboid si trei cuneiforme. Aceste oase din tarsul anterior se articuleaza distal cu cele cinci oase metatarsiene lungi, rezistente, mai mari decat la membrul superior, iar acestea se articuleaza la randul lor cu falanga 1 respectiv 2 si 3.

Bolta plantara - reprezinta un sistem arhitectural osos format din trei arcuri, doua arcuri anteroposterioare de la calcaneu pana la capul primului respectiv cel de-al cincelea metatarsian, si un arc orizontal care leaga cele doua arcuri de la 1 la 5 metatarsian; nu este unitara formata dintr-o singura piesa ci intereseaza calcaneul, talusul, cele trei cuneiforme, scafoidul sau cuboidul si metatarsianul 1-5. In decursul zilei bolta sufera modificari, seara este mai scunda. La sugari in decursul evolutiei sufera modificari(copilul merge cu toata talpa).

Exista doua deficiente ale boltii plantare caracterizate prin: piciorul plat = prabusirea boltei(platfus) si picior escavat = exagerarea boltei. In prabusirea ei pot interveni factori traumatici, metabolici, endocranieni, congenitali.

Bolta plantara contribuie atat in statiunea bipeda pentru o puternica fixare la sol dar si in dinamica mersului, fugii si saltului. Mentinerea anatomica a boltii este conditionata de: 1. Arhitectura oaselor; 2. Fixitatea articulatiilor componente; 3. Rezistenta ligamentelor plantare profunde interosoase si mai ales musculatura plantei.

Muschii si oasele corpului omenesc - note rezumative

Corpul omenesc este format din urmatoarele segmente: trunchiul in sensul larg si extremitatile(membrele) superioare(scapulare) si inferioare(pelviene). Trunchiul se subdivide in: cap, gat, trunchi propriu-zis, care la randul lui este format din torace, abdomen si bazin(pelvis). Delimitarea membrelor fata de trunchi se face cu ajutorul centurii scapulare, pentru extremitatea superioara, si prin centura pelvina pentru membrele inferioare. 
Centura scapulara - leaga membrul superior de trunchi prin clavicula si scapula, care se aplica pe trunchi si sunt mobile, pe cand centura pelvina formata din cele doua oase coxale, sunt fixate de trunchi.
Membrul inferior sau extremitatea pelvina

Centura pelviana - este formata din cele doua oase coxale care impreuna cu osul sacru si osul coccis formeaza bazinul sau pelvisul osos.

Scheletul extremitatii libere a membrului inferior - este format din osul femur(scheletul coapsei), tibia si fibula(peroneu) care formeaza scheletul gambei, precum si oasele tarsiene, metatarsiene, si falangele care alcatuiesc scheletul piciorului si al degetelor(degetul mare de la picior se cheama haluce). Intre femur si tibie se gaseste un os sesamoid (os pe traiectul unui tendon) numit patela sau rotula. Acest os sesamoid cuprins intre tendonul muschiului cvadriceps participa la articulatia genunchiului impreuna cu femurul si tibia. 
Patela are un rol functional deosebit in efectuarea extensiei genunchiului. Fibula sau peroneul nu participa la articulatia genunchiului, nu este mobila avand articulatii fixe cu tibia si  nu are rol mare in mers. 
Osul tibia este dispus in prelungirea femurului, devenind coloana portanta a membrului dar si in mobilitatea din cursul mersului, fugii si saltului. In partea ventrala se insera muschiul tibial anterior si flexorii dorsali ai labei piciorului care sunt si extensorii ai degetelor. Posterior se insera muschiul tibial, solearul si muschii flexori ai degetelor si halucelui. Lateral in jurul fibulei se insera muschii fibulari.

Femurul - alcatuieste singur scheletul coapsei, este lung(cel mai lung os din corpul omenesc), puternic, prismatic triunghiular; posterior prezinta o creasta posterioara a femurului pe care pe tot traiectul ei da insertie puternicilor muschi ai coapsei. La nivelul anterior se insera muschiul croitor si cel mai puternic muschi al coapsei, muschiul cvadriceps femural, format din patru muschi: drept femural, vast medial, vast lateral, vast intermediar. Pe partea mediala a coapsei gasim urmatorii muschi: pectineu, adductor si muschiul gracilis. Posterior la nivelul coapsei se insera muschii flexori ai genunchiului, bicepsul femural, semitendinosul si semimembranosul.

Osul coxal - este un os mare, lat, pereche format prin sudarea a trei oase izolate(ileon, ischion si pubis). Forma osului coxal este neregulata, ca o forma de elice, avand patru margini, patru unghiuri si doua fete mediala si laterala. Pe fata laterala a osului coxal se observa o fata de insertie mai superioara pentru insertia muschilor fesieri sau glutei. Pe fata mediala a coxalului se gasesc suprafete de insertie pentru muschii care captusesc bazinul osos precum si o fata articulara destinata articulatiei cu osul sacru. Dintre muschii soldului denumiti si ischiotrohanterieni amintim: grupul muschilor gluteali sau fesieri(marele gluteu, gluteul mijlociu si gluteul mic), tensor al fascei lata, opturator, piriform, se gasesc dispusi posterior. Anterior la sold se gaseste muschiul iliopsoas care este un flexor al coapsei. Pe partea interna a soldului se gasesc muschii adductori care se gasesc si la coapsa.

Scheletul trunchiului  - format din coloana vertebrala, sternul si coastele care articulate intre ele formeaza un ax rigid dar totodata mobil si elastic, permitand executarea unor miscari de flexie, extensie si rotatie. Anterior sternul articulat cu coastele si prinse de coloana vertebrala, alcatuiesc cutia toracica care apara organele mobile inima, plamanii, dar prezinta si puncte de insertie pentru muschii toracelui si ai umarului.

Scheletul axial format din coloana vertebrala prezinta prin suprapunerea vertebrelor un canal lung, canalul rahidian, care contine maduva spinarii. Scheletul axial suporta cranial capul, la mijloc membrul superior, caudal se articuleaza cu centura pelvina iar superolateral se articuleaza prin cele 12 perechi de coaste din care 7 se baga in stern.., astfel se formeaza o coloana elastica, rezistenta si totodata mobila. 
Coloana vertebrala - este alcatuita din oase scurte numite vertebre. Vertebrele sunt  in numar de 33-34 legate printre ele prin articulatii mici, miscate intre ele de muschii proprii scurti, mijlocii si lungi, care o transforma intr-un complex osteo-artro-miologic rezistent dar si mobil, permitand miscari ample de flexie, extensie, rasucire, torsionare; contribuie la aceasta si discurile intervertebrale(fibrocartilaginose) care alterneaza cu corpurile dure ale vertebrelor.  
Vertebrele sunt dispuse in regiunea cervicala 7 vertebre, toracala 12 vertebre, lombara 5, sacrala 4-5 sudate, coccigiana 4-5 sudate. O vertebra este formata din: corp vertebral, arcul vertebral, procese sau apofize(spinoasa, transversa, articulara).
Sternul - osul sternului este un os lat, alungit, seamana cu un pumnal roman; este format din maner mambrium, corpul sternului, taisul si un apendice xifoidian care ar corespunde cu varful lamei cutitului. Intre maner si corp se formeaza unghiul sternal care se poate palpa. Acolo se articuleaza cartilajul costal II. 
Coastele - sunt oase lungi pereche dispuse ca niste arcuri intre coloana vertebrala si stern, sunt 12 perechi si se cunosc trei feluri:  adevarate,  false si  flotante(libere). Fiecare coasta ca os lung prezinta un corp si doua extremitati. La nivelul corpului coastei se observa doua fete: una interna si una externa. Pe fata interna aproape de margine se observa santul costal, in care se gaseste pachetul vasculonervos intercostal format din vena, artera si nerv.  Muschii care se insera la nivelul toracelui sunt: intrinseci(se gasesc in profunzime) - intercostalii intern, extern(ai santurilor vertebrale); - muschii extrinseci: pectoralul mare, pectoralul mic,dintat anterior se insera pe coaste si pe centura scapulara. 
Muschii care se insera la nivelul peretelui abdominal sunt: muschiul drept abdominal, oblic lateral, piramidal. La nivelul spatelui si cefei: - muschii superficiali: trapez, latissim(dorsalul mare), romboid(mare si mic), ridicatori ai scapulei, dintati posteriori; - muschii profunzi: interspinali si spinali, ilio-costalul, longisinusul, rotator lung, semispinalul.
La ceafa se insera muschiul splenius iar in partea anterioara muschiul sternocleidomastoidian. Acesti muschi ai spatelui numiti si muschi erectori ai trunchiului, sunt indispensabili pentru mentinerea ortostatica si echilibrul corpului uman, atat in pozitie statica cat si in pozitie dinamica.

Scheletul extremitatii libere a membrului superior  - format din oasele centurii scapulare(clavicula si scapula); oasele bratului(humerus); oasele antebratului(radius si cubitus); oasele mainii(carpiene, metacarpiene si falange).
Clavicula - os lung pereche, se gaseste situat in portiunea ventrala a cutiei toracice. Este dispus intre stern si scapula. Este formata din doua extremitati si un corp. Osul este palpabil(atat corpul cat si extremitatile).Osul se fractureaza foarte usor(caderile de pe bicicleta).

Scapula sau omoplatul - os lat pereche de forma triunghiulara situat pe partea dorsala a cutiei toracice pe care aluneca prin intermediul muschilor. Osul are doua fete(dorsala si ventrala), trei margini si trei unghiuri. Spina omoplatului este o proeminenta osoasa, puternica  pe care se insera muschii umarului(deltoid).
Humerusul - os lung pereche, formeaza singur scheletul bratului. Este format dintr-o diafiza(corp) si doua epifize(extremitati). Diafiza are forma de prisma triunghiulara cu marginile rotunjite. In partea anterioara se insera muschiul biceps si brahial iar posterior muschiul triceps brahial.
Oasele antebratului - sunt oase lungi pereche. Corpul ulnei si al radiusului este prismatic, triunghiular deci are trei fete si trei margini. Radiusul este dispus pe partea laterala a antebratului in prelungirea policelui(degetul mare de la mana se numeste police). Pronatia si supinatia sunt miscarile fundamentale ale antebratului. Se insera muschii flexori si extensori, muschiul rotund pronator, palmar lung, flexor propriu al policelui. 

Click aici pentru a vedea desenul anatomic cu principalele oase ale corpului si aici pentru a vedea desenul cu principalii muschi ai corpului.

Aparatul digestiv - gura, faringe, esofag, stomac, intestinul subtire, intestinul gros

Tubul digestiv este alcatuit din urmatoarele segmente: gura, faringe, esofag, stomac, intestinul subtire si intestinul gros.

Gura - este portiunea initiala a aparatului digestiv, alcatuita din organe si diverse tesuturi. Superior este bolta palatina, inferior de planseul bucal, lateral de obraji, anterior de buze, si posterior se continua cu faringele. Cavitatea bucala este captusita cu mucoasa bucala. In cavitatea bucala se afla cele doua arcade dentare, superioara si inferioara, situate pe maxilar si pe mandibula. Dintii sunt in numar de 32: 8 incisivi, 4 canini, 8 premolari si 12 molari. Limba, organ muscular situat posterior, prezinta pe fata superioara niste formatiuni numite papile: filiforme, fungiforme si circumvalate sau gustative, ultimele fiind situate spre radacina limbii si formand "V"-ul lingual. In cavitatea bucala glandele salivare, parotidele, submaxilare si sublinguale, excreta saliva.

Functiile pe care le indeplineste gura sunt: functia de masticatie pentru formarea bolului alimentar, inceputul digestiei glucidelor sub actiunea ptialinei salivare, functia de fonatie, functia receptoare, functia de aparare si functia fizionomica.

Faringele - este un organ care apartine atat aparatului digestiv cat si aparatului respirator. El se afla situat in partea posterioara a cavitatii bucale si se continua cu esofagul. Captusit cu o mucoasa, este bogat in tesut limfoid. In faringe se gasesc amigdalele palatine, amigdala faringiana pe peretele posterior si amigdala linguala la radacina limbii, legate intre ele prin numeroase vase limfatice, formand inelul limfatic Waldeyer. Functiile faringelui sunt: functia de conducere a bolului alimentar catre esofag si functia de aparare impotriva infectiilor, care pot patrunde pe cale digestiva sau pe cale respiratorie.

Esofagul - este un organ musculo-membranos, tubular, care face legatura intre faringe si stomac. El incepe la nivelul vertebrei a 7-a cervicale si  se termina in dreptul vertebrei a 11-a toracale; este lung de 25-32 cm si are un calibru care variaza intre 10 si 22 mm. Are trei stramtori fiziologice: stramtoarea cricoidiana, stramtoarea de la nivelul incrucisarii cu artera aorta ci cea de la nivelul cardiei. Ca structura, este alcatuit din trei straturi: la interior se afla mucoasa; urmeaza tunica mijlocie care este musculara(cu doua straturi, intern si extern); tunica externa formata din tesut conjunctiv lax.

Stomacul - organ cavitar musculo-glandular, este segmentul tubului digestiv situat intre esofag si intestinul subtire. Forma lui este asemanatoare cu a unei pere cu varful usor indoit si indreptat in sus; la examenul radiologic apare ca litera "J" sau ca un carlig. Forma lui este variabila in functie de: continut, tonicitatea musculaturii proprii, tonicitatea peretelui abdominal, pozitia individului si volumul organelor vecine. Stomacul este alcatuit din patru paturi: la interior sa afla mucoasa, apoi submucoasa, musculoasa, iar la exterior este invelit de seroasa peritoneala. Mucoasa este alcatuita dintr-un epiteliu cilindric, care secreta mucus, si din glandele stomacului: glande fundice, secretoare de acid clorhidric si pepsina, glandele pilorice si celulele mucipare, ambele secretoare de mucus. Musculoasa este formata dintr-un strat intern cu fibre dispuse oblic, un strat intermediar cu fibre circulare si un strat extern cu fibre longitudinale. Stratul circular la nivelul pilorului, este foarte puternic, constituind sfincterul piloric.

Din punct de vedere fiziologic, stomacul primeste alimente si datorita functiei sale motorie, le framanta, le amesteca cu sucul gastric si apoi le evacueaza in duoden. Prin functia secretoare, stomacul intervine in digerarea tesutului conjunctiv si al proteinelor cu ajutorul acidului clorhidric si al pepsinei. Secretia gastrica este declansata mai intai printr-un mecanism reflex-nervos, apoi prin meanisme neuro-chimice cu punct de plecare in mucoasa gastrica(faza gastrica cu secretie de gastrina) si intestinul subtire(faza intestinala).

Intestinul subtire - incepe la pilor si se termina la nivelul valvei ileocecale. El are trei segmente: duoden, jejun si ileon.

Duodenul are forma unei potcoave. I se descriu patru portiuni: prima portiune, bulbul duodenal, urmeaza imediat dupa pilor si este usor mobila; portiunea a doua, descendenta, este situata in dreapta coloanei vertebrale si in ea se varsa excretia biliara si cea pancreatica; portiunea a treia este orizontala, iar portiunea a patra este ascendenta si se continua cu jejunul formand unghiul duodenojejunal. Structural duodenul este alcatuit din patru straturi: mucoasa, submucoasa, musculoasa si seroasa peritoneala. Fiziologic, duodenul are doua functii principale: motorie si secretorie. Motilitatea duodenala impinge chimul alimentar foarte repede in jejun(in cateva secunde). Secretia duodenala elaboreaza secretina(cu rol in stimularea pancreasului si a intestinului), enterokinaza si mucus. La nivelul duodenului incepe sa se amestece chimul alimentar sosit din stomac cu sucul duodenal, bila si sucul pancreatic.

Jejuno-ileonul are un calibru mai mic si umple cea mai mare parte a cavitatii peritoneale. Este alcatuit tot din patru structuri: mucoasa, submucoasa, musculoasa si seroasa. Mucoasa formeaza cute circulare si numeroase vilozitati intestinale realizand o suprafata enorma, cu mare rol in absorbtia intestinala. Fiziologic, jejunoileonul are trei functii: motorie, secretorie si de absorbtie. Functia motorie este reprezentata de miscarile pendulare cu rol de framantare si amestecare a continutului intestinal, si de miscarile peristaltice cu rol de propulsare a chimului intestinal. Functia secretorie se manifesta prin elaborarea unor fermenti: erepsina si nucleotidaza cu rol in digerarea proteinelor si a acizilor nucleici; lipiaza intestinala cu rol in scindarea grasimilor neutre; dizaharidele cu rol in digerarea glucidelor pana la monozaharide. Functia de absorbtie se exercita pe o foarte mare suprafata, datorita vilozitatilor intestinale. Odata cu principiile alimentare amintite se mai absorb si apa, sarurile minerale si vitaminele.

Intestinul gros - este segmentul terminal al tubului digestiv; el incepe de la valvula ileocecala si se termina cu anusul. Se distinge de intestinul subtire prin volumul lui mult mai mare si prin cele trei benzi musculare longitudinale(taenia coli).Lungimea lui variaza intre 1,5 si 3 metri. Intestinul gros este impartit in urmatoarele segmente: cecul, colonul ascendent, colonul transvers, colonul descendent, colonul sigmoid si rectul.

Cecul este situat in fosa iliaca dreapta; legatura dintre ileon si cec se realizeaza prin sfincterul ileocecal(formatiune musculara). Pe partea interna a cecului se afla apendicele, a carui pozitie este variabila. Cecul are un grad de mobilitate.

Colonul ascendent este situat in flancul drept si continua cecul, urcand vertical pana la fata inferioara a ficatului, unde prin unghiul hepatic se continua cu colonul transvers. Este fixat de peretele posterior al abdomenului prin peritoneu.

Colonul transvers se intinde de la unghiul hepatic pana la unghiul splenic(unghiul stang) si este situat orizontal sau in forma literei "V".

Colonul descendent este situat in flancul stang si se intinde de la unghiul splenic pana la nivelul crestei iliace, unde se continua cu colonul sigmoid.

Colonul sigmoid, in continuarea precedentului, situat in fosa iliaca stanga si in pelvis, are forma unui "S" si se intinde pana la unghiul rectosigmoidian.

Rectul este portiunea terminala; se intinde de la unghiul rectosigmoidian pana la anus si este situat in pelvis. Rectul comunica cu exteriorul prin canalul anal, care continua ampula rectala.

Structural, intestinul gros este alcatuit din patru straturi: mucoasa, submucoasa , musculoasa si seroasa. Mucoasa este foarte bogata in celule mucipare; musculoasa se caracterizeaza prin cele trei benzi musculare care alcatuiesc haustrele intestinului gros. Fiziologic, intestinul gros are functie de motricitate, secretie si absorbtie. Motricitatea asigura progresiunea bolului fecal prin contractii peristaltice, segmentare si prin contractii masive. Bolul fecal se aduna in sigmoid; trecerea materiilor fecale in rect duce la expulzarea lor prin actul fiziologic al defecatiei. Secretia intestinului gros se rezuma la mucus. Functia de absorbtie este mai redusa si se exercita mai ales la nivelul cecului si al ascendentului; se absorb apa, sarurile, vitaminele, glucoza. La nivelul rectului se pot absorbi substante medicamentoase si apa, acestea ajungand in vena cava inferioara. Un rol important in fiziologie il joaca flora intestinala.

Sistemul endocrin - glanda hipofiza

Glandele endocrine - sunt glande lipsite de canal excretor care secreta substante cu structuri chimice caracteristice(hormoni), pe care le elimina direct in sangele capilarelor inconjuratoare. Hormonii secretati de glandele endocrine intervin in reglarea activitatii tuturor organelor si tesuturilor. Impreuna cu sistemul nervos asigura unicitatea organismului si adaptarea la mediu. Hormonii pot produce modificari morfofunctionale importante in diferite organe(tesuturi).

Hipofiza

Este supranumita si "regina glandelor" sau "creierul endocrin" pentru ca influenteaza activitatea mai multor glande endocrine. Este o glanda cu secretie interna, situata la baza creierului, adapostita in fosa glandei hipofize din seaua turceasca a sferiodului.

Are o forma ovoida(bob de fasole), cantareste aproximativ 0,5 g si este formata din trei lobi: anterior(legat printr-un sistem de vase de hipotalamus),  posteriormedian si posterior(legat de baza hipotalamusului).

Structura

A. Monohipofiza(adenohipofiza) - reprezinta 80% din masa glandei si este alcatuita din parenchinul glandular, stroma conjunctiva, vase si nervi.

Parenchinul glandular - celulele parenchinului glandular sunt de 2 tipuri:

1.cromofobe(secreta hormonii luteinizanti)

2.cromofile - acidofile formate din celule alfa(secreta hormonul somatotrop) si celule epsilon(hormonul corticotrop) si bazofile formate din celule beta(hormonul folicostimulator) si delta(hormonii tirotropi si gonadotropi).

B. Neurohipofiza - ocupa 20% din volumul total al glandei. Este formata din celule neurologice(numite pituitice), fibre nervoase amielinice, conjunctive, vase. Are capilare mai putine si mai subtiri decat adenohipofiza. Fibrele nervoase reprezinta prelungiri axonice ale neuronilor din nucleii hipotalamusului care produc de fapt hormonii neurohipofizari si ii transporta in pituitice de unde sunt eliminati in sangele capilarelor.

Vascularizatia hipofizei

Este complexa si are legaturi cu cea a hipotalamusului. Cuprinde artere hipofizare(inferioare, superioare) si capilare.

Fiziologia hipofizei

Prin legaturile sale cu SNC, hipofiza are rol principal in coordonarea activitatii hormonale.

Adenohipofiza - produce si secreta urmatorii neuroni(hormoni):

1. Somatotropul (STH) - hormonul de crestere

- stimuleaza cresterea oaselor in lungime si grosime

- influenteaza toate metabolismele(proteic, glucidic, lipidic, mineral)

- stimuleaza sinteza proteinelor

- produce hiperglicemie

- diminueaza consumul tisular de glucoza

- actiune anti-insulina

- scade eliminarile de N, K, P, Ca, si Na.

- se secreta in tot timpul vietii

- stresul, inanitia, hipoglicemia produc descarcari crescute de STH

- insuficienta STH la copii determina nanismul hipofizar(piticismul) caracterizat printr-o dezvoltare somatica redusa dar armonioasa si dezvoltare psihica normala.

- hipersecretia de STH determina la copii gigantismul iar la adulti acromegalia(cresterea extremitatilor si a volumului visceral).

2. Tirotropina TSH 

- stimuleaza secretia tiroidiana si cresterea glandei

3. Corticotropina(adenocorticotropina)

- stimuleaza secretia corticosuprarenalei

4. Folicostimulator FSH

- rol in spermatogeneza

5. Luteinizant LTT sau ICSH

- stimuleaza ovulatia

- stimuleaza secretia de progesteron

- stimuleaza activitatea celulelor intestinale care secreta testosteron.

6. Prolactina

- la femeie stimuleaza cresterea glandelor mamare si mentine secretia lactata

- creste dupa efort fizic, stres emotional, stimularea zonei mamelonare in graviditate.

Neurohipofiza - depoziteaza si pune in circulatie doi hormoni produsi de nucleii hipotalamici:

1. Vapopresina - sau hormonul antidiuretic(ADN)

- controleaza excretia de apa de catre rinichi

- rol in controlul presiunii sanguine

- deficitul de ADN provoaca diabetul insipid, caracterizat prin eliminarea unor mari cantitati de urina diluata si consum mare de apa.

2. Ocitocina

- provoaca contractia musculaturii netede a uterului contribuind la expulzia fetala

- stimuleaza ejectia laptelui.

Click aici pentru a vedea glanda tiroida

Scheletul uman - scheme de expunere

Click aici pentru a vedea principalii muschi ai corpului

Sistemul endocrin - glanda tiroida

Glandele endocrine - sunt glande lipsite de canal excretor care secreta substante cu structuri chimice caracteristice(hormoni), pe care le elimina direct in sangele capilarelor inconjuratoare. Hormonii secretati de glandele endocrine intervin in reglarea activitatii tuturor organelor si tesuturilor. Impreuna cu sistemul nervos asigura unicitatea organismului si adaptarea la mediu. Hormonii pot produce modificari morfofunctionale importante in diferite organe(tesuturi).
Tiroida

Localizare

-cea mai voluminoasa glanda endocrina (18-30grame) situata in regiunea anterioara a gatului inaintea laringelui, traheei in loja tiroidiana. Are forma literei "H" sau de fluture, formata din doi lobi laterali uniti printr-un istm, de la marginea superioara a caruia pleaca in sus lobul piramidal(o prelungire subtire).

-baza de 3-4 cm deasupra sternului;

-varful in dreptul cartilajului tiroid;

-fata mediala in raport cu laringele;

-fata laterala acoperita de muschiul sternocleidomastoidian si muschii subhioidieni.

Structura 

-este invelita intr-o capsula conjunctiva din care pornesc septuri care divizeaza fiecare lob in lobuli;

-lobul glandei tiroide este alcatuit din tesut conjunctiv si epiteliu glandular;

-tesutul glandular este organizat in vezicule mici, mari si mijlocii in diferite etape functionale, numiti foliculi tiroidieni;

-are o vascularizare foarte buna reprezentata de artera tiroida superioara, inferioara si mijlocie; vene care dreneaza sangele in venele jugulare si trunchiul venos branhiocefalic stang; 3 ganglioni simpatici cervicali.

Fiziologia tiroidei

-secreta doi hormoni: tiroxina si tiodotironina care este si cel mai rapid si activ hormon.

-triglobulina este o proteina sintetizata in celule foliculare care contine tirozina(aminoacid) si care sub actiunea iodului anorganic se transforma in hormoni tiroidieni.

Principalele actiuni ale hormonilor tiroidieni:

-stimularea oxidarii tisulare si a consumului de O2 evidentiat de cresterea metabolismului bazal in aproape toate tesuturile (exceptie creier, testicul ,uter);

-cresterea excretiei de azot;

-scaderea sintezei de colesterol;

-cresterea absorbtiei intestinale de glucoza;

-produc iritablilitate, neliniste;

-controleaza dezvoltarea si mentinerea activitatii normale a glandelor;

-controleaza cresterea si dezvoltarea normala a organismului;

-efect calorigen, asigura 35% din caldura organismului;

-secretia de hormoni tiroidieni se face prin control adenohipofizar prin TSH, in functie de concentratia de tiroxina din sange(feed-back).

Insuficienta tiroidiana determina tulburari variate in functie de varsta la care a intervenit:

-la copii determina "cretinismul gusogen" caracterizat printr-o dezvoltare fizica si psihica deficitara, gusa endemica, piele uscata si ingrosata, defecte de dentitie si deformatii osoase, dezvoltarea intarziata a organelor genitale.

-la adulti stimularea anabolismului care determina cresteri in greutate, caderea parului, anemie, senzatie de frig, reactii motorii intarziate, mixedem.

Disfunctia tiroidiana provoaca stimularea catabolismului, scaderi in greutate, hiperfagie, nervozitate, intoleranta la caldura. Forma cea mai obisnuita este boala Basedow sau gusa exoftalmica.

Ficatul

Ficatul este cel mai mare organ din corp. Organ plin de consistenta ferma, ficatul cantareste la adult 1200 - 1500 g cu vasele golite. Este situat in loja sub-diafragmatica si partea interna a hipocondrului stang. Este alcatuit din doi lobi inegali, cel drept fiind de circa sase ori mai mare decat cel stang.

Ficatul are doua fete: una superioara, convexa, si alta inferioara. Fata superioara este limitata prin doua margini: una posterioara, mai groasa, si alta anterioara, mai ascutita. Pe fata inferioara se observa doua santuri sagitale si un sant transversal, de aspectul literei "H". Aceste santuri delimiteaza lobul drept, lobul stang, lobul patrat, ventral si lobul Spiegel, dorsal. In santul transversal se afla hilul ficatului, prin care patrund vasele si nervii ficatului si ies canalele biliare si limfaticele organului.

Ficatul are doua invelisuri: un invelis seros, care inveleste tot ficatul, cu exceptia unei benzi transversale la nivelul suprafetei superioare, unde ficatul este aderent direct la diafragm; al doilea invelis este capsula Glisson, care acopera ficatul si intra la nivelul hilului in interiorul organului de-a lungul vaselor si cailor biliare.

Vascularizatia ficatului este asigurata de artera hepatica, care aduce sangele arterial, si vena porta, care aduce sange venos functional. Sangele pleaca de la ficat prin venele suprahepatice, care colecteaza tot sangele din acest organ si il varsa in vena cava inferioara. Nervii ficatului provin din plexul hepatic, alcatuit din fibre simpatice care ies din ganglionul celiac si din fibre parasimpatice care se desprind din ambii nervi vagi.

Fiziologia ficatului

Ficatul are o mare capacitate de regenerare, demonstrata prin faptul ca dupa o hepatectomie partiala regenerarea incepe dupa 24 de ore, atinge maximul in 4-5 zile si se termina in 14 zile. Functiile lui sunt multiple, fiind indeplinite la nivelul hepatocitului. Nu vom amintii decat functiile lui principale.

Functiile metabolice se exercita in metabolismul glucidic, proteic si mineral. In metabolismul glucidic, ficatul intervine in fosforilarea si polimerizarea glucidelor in glicogen, asigurand rezerve de glucoza si mentinerea homeostazei glicemice. La nevoie fabrica glucoza din proteine si grasimi. In metabolismul proteic, ficatul are functie proteinoformatoare si de echilibru proteic, functie ureogena. Sintetizeaza albumina, protrombina si fibrinogenul, catabolizeaza nucleoproteinele. In metabolismul lipidelor intervine in absorbtia grasimilor si in fosforilarea lor, in sinteza colesterolului, in sinteza lipoproteinelor, fosfolipidelor si trigliceridelor. In metabolismul mineral actioneaza prin depozitarea fierului si a cuprului si intervine in repartitia apei si a electrolitilor (ionii de Na+, K+ si Cl-) in organism.

Functia biliara comporta secretia si excretia bilei, cu rol important in digestia si absorbtia grasimilor, in absorbtia vitaminelor liposolubile (A, D, E si K) in absorbtia fierului si a calciului alimentar. Bila se varsa in intestin in cantitati de 600 -1000 ml/24 de ore. Ea contine 97% apa si urmatorii componenti principali: saruri biliare, pigmenti biliari, colesterol, lecitine si saruri anorganice.

Functia antitoxica consta in faptul ca ficatul dispune de activitati prin care substantele toxice de origine exogena, ca si acelea rezultate din metabolismele endrogene sunt transformate in substante mai putin toxice si eliminate ca stare. Neutralizarea substantelor toxice este realizata de ficat cu ajutorul proceselor de conjugare a acestor substante, cu sulful de exemplu (actiunea de sulfoconjugare).

Ficatul este un important depozit de vitamine A, B2, B12, D, K. El intervine in convertirea carotenilor in vitamina A, in transformarea vitaminei B1, in cocarboxilaza, in conjugarea vitaminei B2 pentru formarea fermentului galben respirator, in procesul de sintetizare a protrombinei cu ajutorul vitaminei K.

Sinteza fermentilor necesari proceselor vitale este indeplinita intr-o foarte mare masura de ficat. Mai amintim interventia ficatului in mentinerea echilibrului acido-bazic, rolul ficatului ca depozit al apei si posibilitatea lui de a echilibra perturbarile circulatorii. In "Aparatul digestiv" puteti vedea pozitia anatomica a ficatului alaturi de celelalte organe interne.

Nervii membrului superior - note rezumative

Prin notiunea de nerv se intelege un manunchi, fascicol de fibre nervoase situate in afara creierului  si a maduvei spinarii, deci in afara SNC. Este format din axioni - centrifug, motor, dendrite - centripet, senzitive, motorii si  somatice - vegetative.

Nervii spinali - sunt micsti, au doua radacini, anterioara si posterioara cu ganglion spinal. Radacina anterioara este motorie iar cea posterioara este senzitiva. Unirea radacinilor se face inainte de intrarea in canalul intervertebral sau orificiul de conjugare. Sunt 31 de perechi de nervi spinali. Ramurile ventrale mai groase sunt raspandite in peretii laterali si anteriori ai trunchiului, in membre. Numai la nivelul toracelui ramurile anterioare raman izolate; in rest se regrupeaza in plexuri(impletituri).

Omul are urmatoarele plexuri nervoase: somatice, cervical, brahial, lombar, sacral.

Plexul brahial - se realizeaza prin anastomozarea ramurilor anterioare( C5-C6-C7-C8) cu ramura anterioara T1. Aici sunt ramurile terminale si colaterale care inerveaza pielea umarului si membrului superior.

Nervul musculocutanat este: axilar, median, ulnar si radial. Lezarea lor duce la paralizia muschilor sau anestezia(teritoriul cutanat), care este inervat de respectivul nerv. Aceste ramuri ale plexului brahial inerveaza nervii pectorali, nervul subclavicular, subscapular, nervul suprascapular, trapez si nervul dorsal mare(latissim).

Nervul median motor - este pronator si flexor al antebratului si degetelor, opozant, flexor si adductor al policelui; senzitiv: policele si pana la inelar 1/2 radiala la nivelul palmei.

Nervul ulnar senzitiv - tegumentul regiunii anterointerne a mainii 1/2 cubitala de la inelar inspre degetul 5; cel motor: flexor al degetelor, interososi, lombricali.

Nervul radial motor - extensor al antebratului pe brat, supinator. Este antagonist, cu medianul care e pronator si flexor ; senzitiv: fata dorsala a bratului pana la oleocran, fata dorsala a antebratului si a mainii.

Nervul axilar motor - inerveaza muschii deltoid si mic rotund; senzitiv: umarul, regiunea laterala si superioara a bratului.

Principalii muschii ai corpului - scheme de expunere

Sistemul endocrin - Timusul

Glandele endocrine - sunt glande lipsite de canal excretor care secreta substante cu structuri chimice caracteristice(hormoni), pe care le elimina direct in sangele capilarelor inconjuratoare. Hormonii secretati de glandele endocrine intervin in reglarea activitatii tuturor organelor si tesuturilor. Impreuna cu sistemul nervos asigura unicitatea organismului si adaptarea la mediu. Hormonii pot produce modificari morfofunctionale importante in diferite organe(tesuturi).

Timusul

Este glanda copilariei situata toraco-cervical (in mediastinul anterior, inapoia sternului) ajungand pana la baza gatului. Are forme variabile, fiind alcatuita din doi lobi(drept si stang) inegali, care se unesc in portiunea mijlocie dand aspectul literei "H".

Se dezvolta pana in al doilea an de viata, stationeaza pana la 12-15 ani, dupa care involueaza (se atrofiaza), odata cu intrarea in actiune a gonadelor reducandu-se la adult la o zona de tesut timic.

Este invelit intr-o capsula conjunctiva fibroasa ce trimite septuri care separa glanda in mai multi lobuli. Microscopic lobul timic este constituit dintr-o retea de celule reticulare, in ochiurile careia sunt dispuse celulele numite timocite diferentiate de linia limfocitara. Limfocitele produse de timus se numesc limfocite T si contribuie la imunitatea celulara a organismului.

Academicianul St. Milcu a descoperit hormonul tirosterina, secretat de timus, care impreuna cu timozina si timina au actiuni comune:

- stimuleaza imunitatea

- sunt radioprotectori si antitumorali

- favorizeaza procesele de crestere si dezvoltare.

Paratiroidele

Glandele endocrine - sunt glande lipsite de canal excretor care secreta substante cu structuri chimice caracteristice(hormoni), pe care le elimina direct in sangele capilarelor inconjuratoare. Hormonii secretati de glandele endocrine intervin in reglarea activitatii tuturor organelor si tesuturilor. Impreuna cu sistemul nervos asigura unicitatea organismului si adaptarea la mediu. Hormonii pot produce modificari morfofunctionale importante in diferite organe(tesuturi).

Paratiroidele

Sunt in numar de 4 (2 perechi), cu diametrul de 1 cm, forma ovala si de culoare galbena. Sunt dispuse pe fata posterioara a lobilor glandei tiroide, prinse in tesutul conjunctiv al acesteia, dar au o capsula proprie(unde sunt incluse in parenchinul tiroidei).

Tesutul glandular este format din celule epiteliale dispuse in cordoane (tesutul adipos si tesutul conjunctiv este slab reprezentat).

Paratiroidele secreta hormonul paratiroidian - parahormonul si calcitonina.

1). Parahormonul

- regleaza metabolismul Ca si P

- stimuleaza osteoclastele si destructia tesutului osos prin mobilizarea Ca si P din oase (opreste cresterea osului si topeste matricea osoasa).

- la nivelul rinichiului scade eliminarile urinare de Ca si stimuleaza eliminarile de fosfati.

- actioneaza in corelatie cu vitamina D.

Hiperfunctia paratiroida determina:

- demineralizari osoase dureroase, deformari osoase, fracturi.

- cresteri ale calcemiei cu depuneri de Ca si P in tesuturile moi sau in formarea caliculilor urinari.

- insuficienta paratiroidiana este de multe ori si o consecinta a extirparii sau lezarii chirurgicale a paratiroidelor in cursul operatiilor pe tiroida, provocand tetania, caracterizata prin scaderea calcemiei, cresterea excitabilitatii neuromusculare manifestata prin spasme.

- reglarea secretiei tiroidiene este independenta de controlul nervos si se face printr-un mecanism de feed-back bazat pe concentratia sanguina a calciului ionizat(caderea Ca+ determina hipersecretie hormonala si invers).

2). Calcitonina - este secretata de celule speciale din tiroida si paratiroida. Exercita actiuni antagoniste parahormonului si determina scaderea concentratiei sangvine de Ca si P.

Pancreasul endocrin

Componenta endocrina a pancreasului este reprezentata de niste insule de celule cu structura de glande de secretie interna, raspandite printre elementele (lobulii) pancreasului exocrin. Aceste celule se numesc insulele lui LANGERHANS si sunt raspandite in cordoane care fac o retea, in ochiurile careia se afla capilarele cu care celulele intra in contact.  

Exista doua tipuri de celule:  

1. Celulele alfa - in centrul insulelor, care secreta glucagonul

2. Celulele beta - situate la periferie, care secreta insulina. Atat insulina cat si glucagonul au rol esential in metabolismul glucidic. 

Insulina - este un hormon cu structura polipeptidica atacat de enzimele digestive deci nu se poate administra pe cale orala. Sunt foarte multe cercetari in lume pentru a face o insulina administrabila pe cale orala(bucala).

Actiunile insulinei 

- scade concentratia glucozei in sange

- stimuleaza functia glicogonetica a ficatului

- favorizeaza transformarea glucozei in glicogen care se depoziteaza in celulele hepatice

- in tesutul adipos stimuleaza transformarea glucozei in trigliceride.

Insulina este principalul hormon hipoglicemiant. Mecanismul de actiune al insulinei este foarte complex indeosebi la nivelul membranelor celulare, favorizand patrunderea glucozei si transportul aminoacizilor.

Reglarea secretiei se face:

- prin mecanismul de feed-back, pe baza nivelului de glucoza in sange (factor normal)

- pe cale nervoasa prin intermediul nervului vag si hipotalamusului anterior.

Hiposecretia insulinica determina diabetul zaharat, caracterizat prin hiperglicemie, glucozurie, polifagie cu scaderea in greutate, poliurie(eliminare de urină în cantitate mai mare decât cea normală). In stadii avansate, deficitul de insulina determina sinteza si acumularea corpilor cetonici care au o actiune nociva asupra organismului determinand coma diabetica sau chiar moartea.

Hipersecretia determina hipoglicemie diminuand rezervele de glucoza si influentand SNC care consuma multa glucoza, putandu-se ajunge pana la coma hipoglicemica.

Glucagonul - este tot un hormon polipeptidic dar cu masa moleculara mai mica glucozei. Este secretat de insulele alfa, are o actiune hiperglicemica prin glicogenoliza, creste concentratia de zahar in sange, descompune glicogenul hepatic, scade biosinteza acizilor grasi si creste biosinteza corpilor cetonici. Impreuna cu adrenalina este principalul hormon hiperglicemiant. Creste secretia in timpul inanitiei(absenta aportului alimentar) stimuland gluconeogeneza.