Respiratia

In plamani, sangele se incarca cu oxigen si se debaraseaza de surplusul de bioxid de carbon 

In toate organele si celulele are loc permanent distrugerea glucidelor, proteinelor si grasimilor, descompunerea acestor substante fiind legata aproape totdeauna de oxidare. Prin oxidare se fixeaza oxigen si se degajeaza bioxid de carbon. Schimbul acestor gaze intre organism si mediul inconjurator are loc in plamani, prin respiratie. In inspiratie, cand cutia toracica se dilata, aerul este "aspirat" in plamani. La inceput aerul inspirat patrunde in cavitatea nazala, unde se incalzeste, se umezeste si se debaraseaza de praf; de aceea este foarte important sa se respire pe nas si nu pe gura. Apoi aerul trece in nazofaringe si laringe. Continuarea laringelui o constituie traheea, care este un tub cu o lungime de aproximativ 12 cm. De la trahee pleaca doua ramificatii tubulare (bronhiile mari) care merg la ambii plamani. In aceste cai respiratorii se secreta mucus, care retine praful ce patrunde cu aerul. Afara de aceasta, in laringe, trahee si bronhii exista cili vibratili care prin miscarea lor neinterupta contribuie la indepartarea prafului si a altor particule straine. Bronhiile se ramifica in plamani, in canale din ce in ce mai fine, care se termina cu niste vezicule cu pereti subtiri, numite alveole pulmonare. Numarul lor ajunge la cateva milioane. Tocmai in acestea ajunge in cele din urma aerul. Cu fiecare inspiratie, in cazul unei respiratii linistite, in alveolele pulmonare ajung 300-400 ml aer. In cazul intensificarii respiratiei, in plamani patrunde o cantitate de aer de cateva ori mai mare. In plamani, sangele se imbogateste in oxigen. In acelasi timp, bioxidul de carbon din sange trece in aerul din alveolele pulmonare. Pe cand in aerul inspirat exista numai urme de bioxid de carbon (0,03%), in aerul expirat concentratia acestuia este de aproximativ 3,5%. Afara de aceasta, prin plamani se elimina zilnic din organism aproximativ 0,3-0,4 l apa. Aerul expirat este totdeauna bogat in vapori de apa. De aceea in zilele reci se vad in timpul expiratiei rotocoale de aburi in jurul narilor si gurii. Vaporii de apa ajungand din plamani calzi in atmosfera rece se transforma in mici picaturi de apa. 

Activitatea plamanilor poate fi mult intensificata 

Suprafata totala a alveolelor pulmonare este foarte mare si atinge 150 m², adica ea este de 100 de ori mai mare decat intreaga suprafata a corpului omenesc. Numarul respiratiilor pe minut oscileaza intre 16 si 20; in acest interval prin plamani trec aproximativ 5-6 l aer, iar in sangele omului ajung sa treaca aproximativ 0,25 l oxigen. Asa stau lucrurile cand ne gasim in repaus, daca de exemplu stam culcati sau stam intr-o pozitie comoda. 

In timpul lucrului, frecventa respiratiei si amplitudinea miscarilor cutiei toracice cresc mult si in acest caz prin plamani trec pe minut 20-30 l aer si chiar mai mult. Acest lucru da posibilitatea sa se imbogateasca aportul de oxigen in organism, caci necesarul in oxigen creste mult in timpul muncii intense. Dezvoltarea plamanilor, masura in care se poate mari aportul de oxigen in organism atunci cand este necesar, se apreciaza deobicei prin masurarea capacitatii vitale a plamanului. Asa se numeste cantitatea(volumul) de aer expirata in cursul unei expiratii maxime, dupa o inspiratie cat mai adanca. La barbat, capacitatea vitala a plamanilor este in medie de 3500 cm³; la femeie, ea este ceva mai mica. Aceste cifre pot fi mai scazute la cei care duc un mod de viata sedentar si nu se ocupa cu munca fizica si cu sportul. La sportivii antrenati, ele sunt mult mai ridicate.

Poate fi dirijata respiratia?

In cursul vietii omului, muschii respiratori (diafragmul si muschii intercostali) executa cateva milioane de contractii si totdeauna dupa inspiratie survine expiratia, iar dupa expiratie, inspiratia. Aceasta succesiune precisa a inspiratiei si expiratiei este asigurata de activitatea sistemului nervos. Modificarea frecventei si profunzimii respiratiei in timpul miscarilor si a muncii intense este asigurata in special de sistemul nervos. Toate acestea se petrec de obicei involuntar, fara ca noi sa fim constienti de acest lucru. Dar pana la un anumit grad noi ne putem dirija respiratia si daca dorim putem sa ne dezvoltam aceasta aptitudine. Trebuie sa stim sa ne adaptam ritmul respiratiei la ritmul muncii, de exemplu in timplu mersului fiecare miscare respiratorie trebuie sa se repete ritmic dupa un anumit numar de pasi. In timpul lucrului, vorbitului, cantatului, respiratia trebuie sa aiba de fiecare data alt ritm. De aceea este atat de important sa ne antrenam respiratia. Vedeti aici un exercitiu de respiratie.

Trebuie sa respiram aer curat

De obicei in aer exista praf sau alte impuritati, care patrund in plamani. Este foarte important sa respiram aer curat. Veghind la mentinerea sanatatii publice, igienistii si inginerii elaboreaza diferite metode pentru purificarea aerului atmosferic, mai ales din orase, de fum, praf si substante gazoase straine care ajung in el prin exploatarea incorecta a cuptoarelor din intreprinderile industriale si din alte edificii; de curatenia aerului in locuinta trebuie sa avem grija fiecare dintre noi.

Stereotipul dinamic si regimul de viata

La majoritatea oamenilor, in viata lor de toate zilele, exista o anumita impartire a timpului zilei, mai mult sau mai putin constanta. Cam la aceleasi ore, ei se scoala si se culca, la aceleasi ore lucreaza si se odihnesc, dejuneaza, pranzesc si cineaza, s.a.m.d.

O anumita succesiune a acestor activitati este asociata cu o anumita succesiune a proceselor nervoase din creier, care se repeta zi de zi, stereotip. Ca rezultat se elaboreaza stereotipul dinamic. Cu cat se repeta mai frecvent si mai indelungat in aceeasi succesiune aceleasi miscari de lucru,  cu atat ele sunt indeplinite mai usor si mai perfect. De formarea stereotipului dinamic este legata si formarea numeroaselor deprinderi in viata noastra, motiv pentru care executam mai usor ceea ce intra in cadrul deprinderilor noastre, cheltuind mai putine eforturi. 

Pentru a nu obliga sistemul nervos sa faca frecvente "distrugeri" ale stereotipului este de dorit sa se evite schimbarile frecvente legate de succesiunea muncii, odihnei, somnului etc., sau cu alte cuvinte este de dorit sa se respecte permanent un regim uniform de munca, odihna, somn, alimentatie, ceea ce usureaza mult activitatea tuturor organelor corpului nostru si in primul rand a sistemului nervos.

Lipsa unui regim uniform, un ritm de munca dezordonat si somnul neregulat fac ca un stereotip sa fie inlocuit foarte des cu altul; aceste "ruperi" frecvente ale stereotipului sunt greu suportate de sistemul nervos. Un asemenea mod se resfrange negativ asupra sanatatii si capacitatii de lucru. Uneori insa modul nostru de viata obisnuit, regimul obisnuit contravine cerintelor igienice, nu corespunde conditiilor noi, aparute, de exemplu, dupa mutarea intr-o regiune cu un alt climat sau dupa trecerea intr-o alta munca etc. In asemenea cazuri se poate si trebuie introduse modificarile necesare in regim, iar dupa un timp se vor restructura si stereotipurile dinamice corespunzatoare din sistemul nervos central.

Alcatuind impartirea timpului unei zile trebuie prevazuta o alternare justa a muncii si odihnei, alternarea diverselor genuri de activitati. Trebuie prevazut un timp suficient pentru odihna, pentru sederea in aer liber, pentru somn; nu trebuie sa existe intervale prea lungi intre mese.

Printr-un regim corect de munca, veghe si somn, printr-un regim alimentar corect omul isi mentine ani indelungati o sanatate perfecta si o capacitate de munca ridicata.

Alimentatia si profesiunea

Valoarea cheltuielilor zilnice de energie la diferiti oameni si prin urmare si valoarea calorica a hranei lor variaza mai ales in legatura cu caracterul muncii efectuate de ei. Cercetarile au aratat ca, din acest punct de vedere, profesiunile se pot impartii in patru categorii: profesiuni nelegate de munca fizica, profesiuni legate de munca fizica mecanizata, cele legate de o munca nemecanizata sau partial mecanizata, cele legate de o munca grea nemecanizata.

Valoarea calorica a hranei, recomandata pentru prima categorie de profesiuni, este in medie de 3000 de calorii/zi, pentru categoria a doua este de 3500 de calorii, pentru categoria a treia de 4000 de calorii si pentru a patra de 4500-5000 de calorii.

S-a studiat valoarea cheltuielilor energetice in cazul diferitelor genuri de munci din agricultura, in perioada muncilor agricole de primavara, vara si toamna; s-a observat ca cheltuielile energetice sunt cu atat mai mici, cu cat mai mare este gradul de mecanizare a muncii. Astfel, la cei care coseau cu coasa, cheltuielile energetice zilnice atingeau 7000 de calorii, pe cand la cei care lucrau pe cositoare, abia de 3500 de calorii. In medie, in cazul muncii agricole mecanizate, cheltuielile energetice reprezinta aproximativ 4000 de calorii/zi.

Unii socotesc ca cei care depun o munca intelectuala au nevoie de un regim alimentar oarecum special. Insa aceasta parere nu este fondata. Trebuie doar sa se ia in considerare faptul ca multi dintre cei care depun o munca intelectuala se misca putin, duc un mod de viata sedentar. De aceea, in alimentatia lor trebuie limitata cantitatea de substante care servesc ca surse principale de energie, adica a hidratilor de carbon si grasimilor.

Numeroase cercetari au aratat ca activitatea cerebrala nu determina o crestere insemnata a cheltuielilor energetice si a metabolismului in intreg organismul. De aceea, chiar in perioadele de munca intelectuala intensa, greutatea corpului nu se modifica vizibil.
Creierul omului ca si celelalte organe ale corpului, are nevoie de o alimentatie completa. Se poate spune numai ca in cazul unei munci intelectuale intense creste necesitatea de vitamine si mai ales de vitamina B1, ca si de lecitina, care se gaseste in lapte, oua si in alte cateva produse  (insa in cazul arterosclerozei si la oamenii in varsta, cantitatea de oua din hrana trebuie eliminata).  

Alcatuirea pranzului

Inca de demult s-a inradacinat obiceiul de a incepe pranzul cu primul fel de mancare lichid, dupa care urmeaza felul doi(cel mai consistent, hranitor) si in incheiere ceva dulce. Multi oameni iau inainte de primul fel un aperitiv. Aceasta traditie mentinuta durabil este fundamentata stiintific. Aperitivele servite inaintea pranzului, dupa cum spunea I.P. Pavlov "reprezinta un soc puternic pentru aparatul gustativ", urmarind sa determine organele digestive ca sa-si inceapa activitatea lor. Dar nu toti oamenii au nevoie de un asemenea "soc" si de aceea se poate si fara aperitive servite inaintea pranzului.

Din punct de vedere al igienei alimentatiei, aperitivul trebuie sa corespunda urmatoarelor cerinte: 1) trebuie sa aiba un aspect atragator, pentru a trezii apetitul chiar prin infatisarea sa exterioara; 2) trebuie sa fie gustos si aromat, pentru a stimula activitatea intensa a glandelor digestive si a asigura o pregatire corespunzatoare a stomacului si intestinului pentru digestia felurilor de mancare care vor urma; 3) trebuie sa prezinte un volum mic si sa nu provoace senzatia de saturatie.

Felul intai de mancare are rolul de a stimula apetitul si activitatea glandelor digestive, de a pregatii stomacul si intestinul in vederea digerarii hranei. Cel mai bine corespund acestei sarcini bulioanele de carne, legume si zarzavaturi, pe cand supele fara carne, drese cu crupe sau faina, actioneaza mai slab.

Temperatura relativ ridicata a felului intai favorizeaza dilatarea vaselor sanguine din peretii stomacului, ducand la un aflux marit de sange la acest nivel, ceea ce la randul sau favorizeaza secretia unei cantitati mai mari de sucuri digestive.

Felul doi constituie partea esentiala a pranzului, el continand cele mai mari cantitati de substante nutritive. Felul doi trebuie sa provoace senzatia de saturatie si de aceea trebuie sa aiba un volum suficient, in functie de particularitatile individuale ale omului si de obiceiurile sale. De obicei volumul felului doi a carui baza o constituie carnea de vita, peste sau pasare, se mareste mai ales pe socoteala garniturii(cartofi sau alte legume si zarzavaturi sau produse de crupe si paste fainoase).

Pentru asimilarea hranei nu trebuie sa fie indiferent modul de asociere a diferitelor produse. In acest caz, daca o mancare de carne este consumata fara legume, proteinele din carne se asimileaza intr-o proportie nu mai mare de 70-75%, adica din cele 20 g proteine care se gasesc in 100 g de carne, organismul utilizeaza numai 14-15 grame.

Legumele favorizeaza o secretie mai buna a sucurilor digestive. Aceasta este una din cauzele pentru care este util sa se includa totdeauna in meniu legumele. Diversele salate servite la felul doi si sosurile, de obicei cu adaos de smantana, sau alta grasime joaca un rol pozitiv. Datorita grasimii hrana este retinuta un timp mai indelungat in stomac, ceea ce duce la prelungirea duratei senzatiei de saturatie (vedeti aici mai multe despre "volumul hranei si senzatia de saturatie"). Afara de aceasta, salatele din zarzavaturi proaspete imbogatesc hrana in vitamine si in saruri minerale pretioase.

Felul trei (dulce) trebuie, dupa o gama intreaga de senzatii gustative variate, determinate de consumarea hranei sarate, acre, de carne si de legume, fripte si fierte, fierbinti si reci, sa provoace inca o excitatie placuta nervilor gustativi, aceea de dulce. Datorita continutului insemnat de zahar, felul trei incetineste digestia hranei si de aceea accentueaza si prelungeste senzatia de saturatie. Fructele servite ca desert dupa pranz, accentueaza ca si mancarurile dulci, senzatiile gustative placute. Afara de aceasta, ele ofera intr-o oarecare masura posibilitatea de a potoli setea, care survine in urma afluxului de lichide(sucuri digestive) spre stomac si intestin, ceea ce duce la o pierdere de apa de catre sange. In sfarsit, in timpul mestecarii fructelor, cavitatea bucala se debaraseaza de resturile hranei consumate anterior.

Schimbul de substante si energie in organism

Organismul este alcatuit din celule, tesuturi si organe

In corpul omenesc exista diverse organe si fiecare dintre ele indeplineste anumite functii. Astfel, de exemplu, scheletul si musculatura sunt organele de sprijin si de miscare, inima si vasele sanguine sunt organele care asigura circulatia parmanenta a sangelui. Activitatea diverselor organe este coordonata in special de sistemul nervos si de aceea in organismul viu toate organele lucreaza in armonie. Organele corpului omenesc ca si organele tuturor animalelor sunt alcatuite din tesuturi, care la randul lor sunt formate dintr-un mare numar de diverse celule. Fiecare celula este atat de mica incat poate fi vazuta numai cu ajutorul microscopului. Majoritatea celulelor au un corp si un nucleu, iar unele poseda una sau mai multe prelungiri. Corpul fiecarei celule consta dintr-o substanta gelatinoasa unde se gaseste protoplasma. Un numar mare de celule unite intr-un sistem unic si care indeplinesc anumite functii poarta numele de tesut. Distingem urmatoarele feluri de tesut: epitelial, conjunctiv, muscular, nervos.

Schimbul de substante intre organism si mediul extern

Inca din secolul al XIX-lea, E. Engels scria: 

 "Viata este un mod de existenta a corpurilor albuminoide, al carei moment esential este schimbul continuu de substante cu natura externa inconjuratoare"

Intr-adevar, in orice organism viu patrund in permanenta din mediul extern diferite substante, iar din organism se elimina in mediul inconjurator substante care nu mai sunt necesare organismului, fiind nocive pentru acesta. Astfel, in timpul respiratiei patrunde in organism oxigenul si se elimina dioxidul de carbon. Sub forma de alimente patrund substante nutritive necesare vietii, iar prin rinichi(cu urina), prin piele(cu transpiratia), prin intestin(cu materiile fecale) se elimina din organism substante care nu ii sunt necesare.

Distrugerea si formarea substantelor in corpul omenesc

In decursul intregii vieti, atat ziua cat si noaptea, in timpul somnului cat mai adanc, se desfasoara in corpul omului o activitate nu totdeauna perceptibila dar permanenta. Aproximativ in fiecare secunda se contracta muschiul cardiac, asigurand circulatia neintrerupta a sangelui in intreg corpul. Aproximativ de 16-20 de ori intr-un minut se dilata si se contracta ritmic cutia toracica, cand aspirand aer in plamani, cand eliminandu-l la exterior. Sistemul nervos se gaseste tot timpul in stare de activitate.
Se stie ca orice munca este legata de o cheltuiala de energie. Aceasta energie este pusa in libertate in corpul nostru atunci cand substante cu o structura chimica complexa se scindeaza in substante cu o structura mai simpla. Acest gen de modificari chimice poarta numele de dezasimilatie si ea are loc in permanenta in organism. In legatura indisolubila cu aceasta se gasesc procesele de asimilare, adica transformarile chimice care duc la sinteza unor substante cu o structura chimica complexa din substante mai simple si care au loc continuu in organism. In decursul proceselor de dezasimilare, energia chimica sau potentiala se transforma in energie calorica, electrica si mecanica pentru activitatea muschilor si a altor organe, precum si pentru mentinerea temperaturii constante a corpului. In cursul proceselor de asimilare se acumuleaza energie potentiala. Astfel schimbul de substante in organism este legat de schimbul de energie, adica de transformarea unui fel de energie in alta.

Masa principala a corpului nostru este reprezentata de proteine, lipide si glucide. Dupa structura lor chimica acestea sunt substante foarte complexe, in cursul scindarii carora se elibereaza energie. Proteinele, glucidele si lipidele patrund in organism prin alimentatie. De aceea se poate spune ca alimentele ne servesc ca sursa de energie.

Substantele din care este alcatuit corpul nostru se innoiesc permanent

In corpul nostru in fiecare secunda se distruge un numar enorm de molecule de diverse substante din care este alcatuit corpul, si in acelasi timp se sintetizeaza adica se formeaza noi molecule din substante mai simple. Noi nu observam aceste modificari dar ele au loc tot timpul. Astfel in corpul nostru se inlocuiesc neintrerupt unele molecule cu altele, desi diversele organe si organismul in intregime par neschimbate. Durata existentei in organism a moleculelor nu este mare. Moleculele diverselor proteine se distrug la cateva saptamani dupa formarea lor, iar dupa 3 luni se innoiesc peste 50% din toate proteinele corpului nostru. Asa dar se innoiesc in permanenta toate substantele din care sunt formate celulele vii.

Schimbul de substante si energie

Energia se gaseste sub forma latenta in compusi chimici complecsi, cum sunt glucidele, proteinele si lipidele din corpul nostru, si se transforma in cursul oxidarii acestora in diverse forme de energie, dar mai ales in caldura. Iata de ce aceasta energie se masoara de obicei in calorii mari (o calorie mare se numeste cantitatea de caldura care poate ridica temperatura unui litru de apa cu un grad).

S-a stabilit prin cercetari speciale ca in corpul nostru, prin oxidarea unui gram de glucide sau de proteine, se elibereaza 4,1 calorii mari, iar prin oxidarea unui gram de lipide - 9,3 calorii mari. In corpul omului adult, cu o greutate de 60-65 kg se elibereaza zilnic, daca individul se gaseste in repaos absolut, aproximativ 1500 de calorii mari. Dar noi, de obicei, nu ne gasim intreaga zi in repaos absolut si de aceea cheltuiala zilnica de energie in organismul nostru este mult mai mare. Cheltuiala de energie si schimbul de substante cresc deosebit de mult in timpul efortului muscular. Iata de ce alimentatia celor care efectueaza o munca fizica si a sportivilor trebuie sa fie alcatuita dintr-o cantitate mai mare de produse, care sa elibereze in organism mai multa energie.

Soarta alimentelor in corpul nostru

Se stie cat de repede creste greutatea corpului copilului in cazul unei alimentatii corecte si suficiente. Daca un om slabit in urma unei boli grave se alimenteaza dupa vindecare corect, el isi reface in scurt timp greutatea sa anterioara. Prin urmare, hrana reprezinta sursa de formare a substantelor care alcatuiesc corpul. Dar cum are loc acest lucru? Noi stim ca hrana ajunge in gura, ca ea este farmitata cu dintii prin mestecare, ca in gura se imbiba cu saliva, si apoi este inghitita. Dar noi nu vedem ce se intampla mai departe cu alimentele.

Studierea transformarilor la care este supusa hrana ulterior se poate face numai cu ajutorul unor metode speciale. Drumul pe care-l urmeaza hrana in corpul omului si al animalelor poarta numele de aparat digestiv. Acesta incepe cu cavitatea bucala, de unde alimentele ajung, prin faringe si esofag, in stomac.

In stomac, alimentele se acumuleaza si sunt impinse treptat intr-un tub - intestinul(compus dintr-o portiune mai lunga - intestinul subtire si una mai scurta - intestiunl gros, care se termina cu rectul. In peretii esofagului, stomacului si intestinului exista o musculatura speciala, care se contracta periodic si impinge bolul alimentar mereu mai departe.

Alimentele sunt supuse unei prelucrari chimice: in cavitatea stomacului si intestinului se secreta diverse sucuri digestive, care contin o serie de fermenti necesari pentru digestia hranei. Se poate spune ca aparatul digestiv reprezinta un fel de laborator chimic, in care substantele complexe din alimente se transforma in substante mai simple. La prelucrarea chimica a hranei iau parte glandele stomacului si intestinului dar si pancreasul si ficatul care isi varsa secretiile lor in lumenul intestinal.

Hrana in cavitatea bucala

In gura, prima portiune a tractului digestiv, in care ajunge hrana, aceasta este mestecata si farmitata cu dintii. Mestecarea corecta are o mare insemnatate pentru digestie, deoarece hrana bine farmitata, ajungand in stomac este mai usor accesibila actiunii sucului gastric si se digera mai bine. Afara de aceasta, procesul de mestecare favorizeaza secretia mai abundenta de saliva si suc gastric. In gura, alimentele sunt imbibate din abundenta cu saliva, pe care o secreta un numar de sase glande salivare. Saliva, inmuind hrana, ajuta la inghitirea ei. In timpul inghitirii, bolul alimentar este impins din faringe in esofag; orificiul care duce din faringe in laringe si trahee este inchis in acest timp de epiglota. Daca in timpul  inghitirii se rade sau se vorbeste, o parte din hrana poate ajunge in laringe si trahee si omul poate sa se inece.

Digestia in stomac

Cand hrana este inghitita, ajunge in stomac, ea este supusa actiunii sucului gastric, care este secretat de numeroase glande ale mucoasei stomacului. Intr-o zi se secreta 2-3 l de suc gastric. Sucul gastric contine un ferment care digera proteinele, dar acestea sunt bine digerate numai atunci cand in suc se gaseste o cantitate suficienta de acid clorhidric, pe care il produc niste celule ale glandelor gastrice. Anumite mancaruri, de exemplu ciorba, borsul, supa, in care s-au dizolvat in timpul fierberii unele substante din compozitia carnii sau legumelor, intensifica secretia sucului gastric; de aceea este foarte importanta inceperea mesei tocmai cu aceste mancaruri(vezi aici de ce trebuie sa fie alcatuit pranzul din mai multe feluri de mancare). Mancarea prea grasa inhibeaza secretia sucului gastric, ramane relativ mult timp in stomac si provoaca adesea senzatia de greutate. Mancarea cu gust placut se consuma deobicei cu pofta, iar a manca cu pofta inseamna a asigura conditiile cele mai bune pentru digerarea alimentelor. Pofta de mancare depinde nu numai de gustul hranei ci si de conditiile in care mancam. Este important ca in sala de mese sa fie conditii atragatoare de confort, liniste,etc.

Digestia in intestin

Din stomac bolul alimentar trece in portii mici in intestin. Aici se varsa zilnic aproximativ 1 l suc pancreatic, produs de pancreas. Sucul pancreatic este foarte important pentru digestie, deoarece el contine fermenti care digera toate componentele esentiale ale hranei: proteine, lipide si glucide. In intestin ajunge de asemenea 0,5-1 l bila (pe zi) care are un rol important in digerarea grasimilor. Bila este elaborata in permanenta de ficat si se acumuleaza in vezicula biliara. In peretele intestinului subtire exista o multime de glande microscopice care produc intr-o zi 2-3 l suc intestinal. Masa alimentara lichida progreseaza de-a lungul intestinului datorita peristaltismului - astfel se numesc contractiile si relaxarile musculaturii peretelui intestinal, in urma carora lumenul diverselor portiuni ale intestinului cand se micsoreaza, cand se largeste. Peristaltismul slab este una din cauzele constipatiei. Miscarile corpului, legate de contractia muschilor peretelui anterior al abdomenului, ca si respiratia profunda, accentueaza peristaltismul intestinal si prin aceasta previn constipatia.

Din intestinul subtire, masa alimentara lichida trece in intestinul gros. In intestinul gros exista foarte multe bacterii, care provoaca putrefactia resturilor alimentare. Alimentele nedigerate, impreuna cu o mare cantitate de bacterii moarte, cu celule descuamate ale mucoasei intestinului si cu o oarecare cantitate de apa, se elimina din rect la exterior.

Cum ajung substantele nutritive in sange si limfa

In urma transformarilor chimice ale alimentelor in stomac si intestin, proteinele, lipidele si glucidele se transforma in substante cu structura chimica mai simpla, care se dizolva usor si de aceea se absorb in sange si limfa prin peretele intestinului. Suprafata interioara a intestinului este foarte mare, 6 m. Pe suprafata interioara a intestinului exista multe cute, adancituri si proeminente, iar in intestinul subtire exista un numar enorm de vilozitati, numarul lor total ajunge la 4 000 000. Toate acestea maresc mult suprafata interioara a intestinului si favorizeaza absorbtia. Vilozitatile contractandu-se ritmic absorb continutul lichid al intestinului. Substantele care se gasesc dizolvate in lichidul intestinal ajung prin absorbtie in vasele sanguine si limfatice, care se gasesc in interiorul vilozitatilor, iar prin sange si limfa se raspandesc in intreg corpul.

Ficatul "depozit de rezerve si bariera"

Sangele in drumul sau de la intestin spre inima trece in mod obligatoriu prin ficat. Ficatul retine o parte din substantele alimentare absorbite. Se poate spune ca ficatul este depozitul acestor substante. In ficat, glucoza se transforma intr-un lichid insolubil - glicogenul sau amidonul animal; in ficat se acumuleaza pana la 150 g glucide, precum si o cantitate oarecare de proteine si grasimi. In caz de nevoie, de exemplu daca se executa o munca fizica, substantele acumulate in ficat, dupa transformari chimice, sunt transportate prin sange la organele cu activitate intensa si aici servesc ca sursa de energie.

Ficatul constituie de asemenea un fel de bariera, care impiedica patrunderea diverselor substante nocive si a toxinelor bacteriene in curentul sanguin general. Asa de exemplu, o serie de substante, care se formeaza in intestinul gros in urma putrefactiei resturilor alimentare nedigerate, ajung de aici in ficat, unde sunt retinute si neutralizate partial sau total. Acelasi lucru se intampla partial in ficat cu unele substante toxice care ajung in organism pe cale bucala (ficatul insa nu poate sa le neutralizeze complet).

Secretia interna - hormonii

Hormonii produsi de glandele cu secretie interna asigura schimbul normal de substante. Daca la un animal se extirpa pe cale chirurgicala glandele suprarenale(adrenale) sau paratiroidele, el moare curand. Rezulta ca fara prezenta in organism a acestor hormoni produsi de glandele extirpate organismul nu poate exista.

Glandele cu secretie interna produc hormoni care asigura cresterea normala a scheletului, cresterea si dezvoltarea normala a intregului organism. Experientele pe animale tinere in plina dezvoltare au aratat ca dupa indepartarea glandei tiroide sau a hipofizei, animalele prezinta o intarziere in crestere. Este suficient insa sa se transplanteze animalelor operate glanda extirpata sau sa se introduca in organism in mod artificial hormonii produsi de glanda extirpata, ca animalele sa inceapa sa creasca normal. Se intalnesc uneori oameni cu o talie foarte mica sau, din contra, foarte mare. Talia pitica sau giganta este deobicei legata de o tulburare a activitatii normale a glandelor cu secretie interna in copilarie.

Din cele expuse rezulta rolul imens pe care-l joaca glandele cu secretie interna in dirijarea functiilor fiziologice. Unele glande poseda, atat o secretie externa, cat si una interna. De exemplu, pancreasul. Unele celule ale acestei glande produc sucul pancreatic, care se elimina prin canalul excretor in intestin si contribuie la digerarea alimentelor. Aceasta reprezinta secretia externa. Dar in pancreas exista "insule" de celule cu secretie interna, care produc un hormon special, insulina, care este absorbita in sange. Ea are o influenta mare asupra metabolismului glucidelor. Daca in sange apare o cantitate insemnata de zahar, excesul sau se elimina prin urina; astfel se intampla in diabetul zaharat. In acest caz, introducerea insulinei in organism micsoreaza cantitatea de zahar din sange si amelioreaza starea bolnavului.

Glandele sexuale au de asemenea, atat secretie externa(in glandele masculine se produce sperma, iar in cele feminine ovulele), cat si o secretie interna - elaborarea unor hormoni sexuali speciali(somatotropul, testosteronul). Hormonii sexuali masculini si feminini au influenta asupra cresterii si favorizeaza maturarea sexuala.

Talia mai inalta a barbatului, oasele iliace mai largi la femeie si dezvoltarea glandelor mamare, cresterea parului pe fata la barbat si absenta lui pe obrazul femeii, vocea mai groasa la barbat si mai subtire la femeie si multe altele (asa numitele caractere sexuale secundare), toate acestea sunt rezultatul actiunii diferite a hormonilor sexuali masculini si feminini.

Glandele cu secretie interna se gasesc in relatii stranse cu altele si cu sistemul nervos. Insasi producerea de hormoni in glande este reglata de sistemul nervos. Este suficient sa aratam ca atunci cand omul este emotionat activitatea glandelor sale cu secretie interna se modifica vizibil. Astfel, la spectatorii unui meci de fotbal s-a pus in evidenta in sange o cantitate marita de adrenalina, formata in suprarenale si care imbunatateste vizibil starea sistemului nervos si muscular. Intensificarea activitatii suprarenalelor la spectatori a aparut sub influenta excitatiei centrilor nervosi din creier.

Contractia musculara

Fiziologia si biochimia contractiei musculare

Deosebim trei feluri de muschi:

1. Muschi striati(scheletici sau somatici);

2. Muschi netezi;

3. Muschi striat cardiac.

Muschiul cardiac este un muschi striat dar cu conducere automata. Muschii striati scheletici sunt muschi comandati de scoarta cerebrala si centrii subcorticali din trunchiul cerebral.

Unitatea morfofunctionala a muschiului este unitatea motorie si e formata dintr-un neuron si fibrele musculare pe care le inerveaza. Legatura dintre neuron si fibra musculara constituie placa motorie care reprezinta sinapsa neuro-musculara. Celula musculara striata se numeste fibra musculara, cu un diametru de 10-20 microni, are o sarcolema subtire si o sarcoplasma care contine nuclei, substante energetice, glicogen, acizi grasi. Musculatura se clasifica in muschi saraci in sarcoplasma cum sunt muschii flexori(intervin in eforturile dinamice, care produc contractiile rapide si obosesc repede), si muschii bogati in sarcoplasma care sunt muschii extensori(intervin in eforturi statice, au contractii lente si de lunga durata, obosesc greu).

Miofibrilele - In sarcoplasma se gasesc proteine organizate in miofilamente de miozina si actina. Miofibrilele au lungimea celulei si un diametru de un micron. Unitatea morfofunctionala a miofibrilei este sarcomerul, format din actina si miozina.

Contractia musculara are la baza sarcomerul, iar contractia este un fenomen electric de contractie a fibrelor de actina intre cele de miozina incarcate pozitiv.

Compozitia chimica a muschiului:

-apa 75%

-proteine 20%

-alte substante 5%

Proteine: contractile(miozina, actina, octomiozina, tropomiozina), si necontractile(mioglobine si enzime).

Alte substante: ATP, ADP, fosfocreatina, uree, creatinina, acid lactic, colesterol, glicogen.

Contractia izometrica, izotonica si auxotonica

Contractia izometrica - reprezinta cresterea tensiunii din muschi. Contractia izometrica intervine in mentinerea pozitie statice. In acest caz sarcomerele nu se ingusteaza si nu se produce lucrul mecanic. Are loc transformarea energiei mecanice in caldura.

Contractia izotonica - este dinamica si se foloseste in mers si alergare.

Contractia auxotonica - reprezinta contractii care au loc prin impingerea unei forte in crestere(haltere, lupte, box).

Tonusul muscular

Reprezinta starea usoara de contractie permanenta in repaos. Deosebim trei feluri:

1.Tonusul de repaos

2.Tonusul de postura(muschii cefei, santurilor vertebrale, abdomenului care intervin in pastrarea pozitiei ortostatice);

3.Tonusul muscular de sustinere, cu rol in contractiile statice de forta.

Muschii care intervin in astfel de cazuri sunt muschi bogati in citoplasma si mioglobina. Tonusul este determinat de stimuli care vin de la proprio-receptorii din muschi si tendoane si apoi ajung la neuronul motor din cornul anterior care prin axul sau trimite impulsul muschilor striati. Copilul pana la 8 ani are tonus de repaos bun dar cel de postura este slab(isi schimba frecvent pozitia). Tonusul de postura se numeste si tonus de atitudiune. Creste la 9-10 ani si pana la pubertate 14-15 ani. In aceasta perioada exista pericolul tulburarilor de atitudine care poate duce la cifoze, lordoze, etc.

Forta

Este o calitate a muschiului si tine de numarul de unitati motorii antrenate. Forta creste prin antrenament dar se pierde in cazul stimulilor slabi.

Tipurile de efort

In timpul efortului deosebim doua feluri de solicitari:

-musculare dinamice caracterizate printr-un travaliu muscular dinamic, si prin contractii si relaxari musculare;

-musculare statice(travaliu muscular static), definite prin mentinerea prelungita a contractiei sau a muschiului in stare de contractie, activitate insotita de fenomene de oboseala.

Din punct de vedere al sursei de energie, consumului si prezentei de O2, eforturile sunt de trei feluri:

1. Eforturi aerobe cu durata de peste 3 minute pana la ore. Aceste eforturi pot fi de intensitati diferite si de aceea prezinta o frecventa cardiaca diferita:

-de intensitate mica pana la 120 de pulsatii/minut;

-medie 140-150 de pulsatii/min;

-submaximala 150-170 pulsatii/min.

2. Anaerobe cu durata mica 1,2-3 minute, care se manifesta cu o mare datorie de O2 peste posibilitatile plamanului si inimei. Acest oxigen trebuie "adus" dupa efort pentru a oxida acidul lactic acumulat in efortul anaerob. Aici intra(sprint viteza, inot viteza, patinaj viteza).

3. Mixte anaerobe - aerobe cand efortul este alternant.

Alte criterii:

4. Efortul predominant neuromuscular - sursa energetica, si reprezinta muschiul in actiune(munca muncitorilor necalificati: mineri,cosasi.., haltere, lupte, aruncari.

5. Efortul predominant neuropsihic - in care efortul de baza il face SNC(sistemul nervos central). Exemplu: elevii, profesorii, soferii, box, tir, etc.

                                     

temperatura corpului

Este arhicunoscut faptul ca temperatura corpului omului sanatos oscileaza foarte putin, in limitele de 0,5 - 1 grad. Indiferent de temperatura mediului inconjurator(ridicata in timpul verii arzatoare sau scazuta in timpul iernii geroase) temperatura corpului omenesc ramane mai mult sau mai putin constanta. Aceasta se explica nu numai prin proprietatile diferite ale imbracamintei de vara si iarna, dar si prin faptul ca organismul nostru poseda un sistem foarte perfectionat de reglare a temperaturii corpului. Este suficient doar sa inceapa racirea suprafetei corpului, ca imediat are loc excitatia unor terminatii nervoase speciale din piele care percep frigul. In aceste terminatii nervoase apare o excitatie care se indreapta pe calea nervilor spre creier. Din creier excitatia se transmite prin alti nervi la diverse organe, in care se intensifica schimbul de substante si se accelereaza descompunerea glucidelor, lipidelor si proteinelor. In afara de aceasta, cand ne este frig, noi cautam sa ne miscam mai mult si prin aceasta se intensifica activitatea musculaturii noastre. Datorita acestui fapt, in corpul nostru creste eliberarea de energie si producerea de caldura. In consecinta, temperatura corpului ramane la nivelul anterior obisnuit. Cand in mediul inconjurator temperatura se ridica brusc, sub influenta sistemului nervos, intensitatea schimbului de substante din organism scade, scindarea substantelor se incetineste, datorita carui fapt se micsoreaza cantitatea de energie eliberata si producerea de caldura in corp. 


Organismul omului poseda si alte "mecanisme" care permit mentinerea temperaturii constante a corpului. In timpul caldurilor creste pierderea de caldura mai ales prin intensificarea transpiratiei. Glandele sudoripare in timpul actiunii caldurii asupra pielii, excreta sub influenta sistemului nervos mai multa sudoare, iar apa care cantitativ este una din cele mai importante componente ale acesteia se evapora treptat. Transformarea fiecarui gram de apa in vapori de apa prin evaporare, este insotita de absorbtia a 0,58 calorii. De aceea prin evaporarea sudorii temperatura pielii scade. De obicei zilnic se elimina pana la 0,5 l de sudoare(in zilele calduroase sau in cazul unei muncii fizice intense se elimina multa sudoare).

In cazul unei temperaturi ridicate a aerului inconjurator, pielea omului se inroseste vizibil, deoarece se dilata mult vasele sanguine din piele. In acest caz prin vasele cutanate trece mai mult sange. Temperatura pielii este de obicei cu 2 - 4 grade mai scazuta decat temperatura organelor interne. Toate aceste procese complexe, reglate de sistemul nervos, luate in totalitate, duc la faptul ca, atat in cazul cresterii cat si in cazul scaderii temperaturii mediului inconjurator, temperatura corpului ramane mai mult sau mai putin constanta.


Capacitatea de a regla temperatura corpului si de a o mentine la un nivel constant in cazul unor temperaturi variate ale mediului inconjurator (capacitatea de termoreglare), se poate perfectiona. Pentru mentinerea sanatatii si mai ales pentru prevenirea imbolnavirilor datorita racelii este foarte important sa fie dezvoltata aceasta capacitate, sa fie antrenate mecanismele fiziologice de termoreglare. Omul care la inceput suporta greu temperatura joasa sau ridicata, se obisnuieste treptat cu ea, se adapteaza la noile conditii. In viata ne intalnim deseori cu asemenea fenomene, de exemplu, la trecerea dintr-o regiune cu un climat rece intr-o regiune calda, sau invers..

Cu cat omul isi antreneaza mai des capacitatea de adaptare la frig, de exemplu, daca face baie, dus, cu apa rece, cu atat va suporta mai bine dupa aceea temperatura joasa. Obisnuirea treptata la variatiile de temperatura duce la calirea organismului. Click aici pentru a vedea care sunt modalitatile de calire a organismului.

Rolul sangelui in organism

Sangele, lichidul interstitial si limfa constituie mediul intern al organismului. El are echivalenta unui organ. Sangele reprezinta 8% din greutatea unui individ. Mediul intern trebuie sa asigure o compozitie constanta in glucide, lipide, aminoacizi, saruri minerale, hormoni.

Functiile sangelui

1. Respiratorie - prin transportul de O2 si CO2 mijlocind schimburile gazoase.

2. Nutritiva - prin transport de apa, saruri minerale si molecule organice la celule eliminate prin urina, glande sudoripare a catabolitilor produsi de CO2, ureea, creatina, acid lactic.

3. Rol in termoreglare - muschii si ficatul sunt principalele organe cu rol de producere de caldura. Impiedicarea pierderei de caldura se face prin vasoconstrictie.

4. Rol in apararea organismului prin leucocite si limfocite cu rol in producerea de anticorpi si antitoxine.

Compozitia sangelui

1. Plasma 55%

2. Elemente figurate 45%

1. Plasma - contine H2O 90% , substante solide 10%

saruri amorganice

Ca++ 9-11mg%, P 3-5mg%, Mg++ 2mg%, Fc++ 80-120mg, Cu 20mg, Cation, Amion(Cl, HCO2)

substante organice - azotate si neazotate( lipide 0,5mg% ; glucide 80- 120 mg%)

Azotate - proteice(albumine, globuline, fabrinogen), neproteice(uree 26mg%, acid uric, amoniac, pigmenti pilari).

2. Elemente figurate - se impart in hematii(globule rosii 5 milioane/mm3) si leucocite(globule albe).

Globulele albe se impart la randul lor in mononucleate(limfocite 18-25%, monocite 6-8%)  si polinucleate(neutrofile65%, bazofile0,5-1%, acidofile 1-2%).

Volumul sangelui (volemia) - este de 8% din greutate; 5,6 l la un om de 70 kg.

Sangele prezinta doua aspecte de volum:

- sange circulant

- sange de depozit sau stagnant. Sangele stagnant isi datoreste acest nume structurii sinusoide, capilarelor sangvine, si in acest fel ficatul, splina, pielea devin rezervoare de sange. Golirea rezervoarelor se face in starile ce necesita consum marit de O2, ca efortul fizic, altitudinea. Golirea rezervoarelor se face sub influenta sistemului nervos simpatic si a adrenalinei. Partea circulanta(volumul total) este constanta si necesara cu rol stimulator fiziologic al aparatului cardiovascular(inima).

Modificarile sangelui dupa efortul fizic

Functiile sangelui sunt influentate direct sau indirect de efortul fizic cand se solicita functia de transportor de O2. Ca urmare a efortului au loc modificari in plasma si in elementele figurate. Plasma scade datorita pierderilor de apa prin transpiratie si prin aceasta creste in mod relativ numarul de elemente figurate. Prin scaderea plasmei numarul de hematii este relativ. Leucocitele - se cunosc doua faze - prima in care dupa un efort mare leucocitele pot sa scada iar cea de-a doua faza cand pot sa creasca.

Glicemia - creste in starea de start din cauza adrenalinei si noradrenalinei. In efortul de scurta durata glicemia se mentine in stare normala. In eforturile de lunga durata cade glucoza la 60mg% sub nivelul de 80%. In eforturile de lunga durata este acceptat si recomandata alimentarea pe parcurs.

Acidul lactic - creste la inceputul efortului in primele 15 min; concentratia normala in sange este de 10-20mg%. In efortul prelungit, in lipsa O2, acidul lactic devine toxic impiedicand refacerea ATP-ului si impiedicand efortul.

Potasiul - in unele eforturi creste iar in cele foarte mari scade.

Sodiul si clorul - in eforturile fizice mari se produce hiponatremia si hipocloremia - se treteaza prin tratament preventiv cu saruri minerale.

Calirea organismului

Organismul fiecarui om se poate adapta la variatiile de temperatura si umiditate ale atmosferei dar aceasta capacitate nu este dezvoltata la toti in aceeasi masura. Pentru unii oameni este deajuns sa umble pe o dusumea rece cu talpile goale, si foarte curand sa faca un guturai si tuse, ceea ce inseamna ca organismul lor nu a fost capabil sa se adapteze fara a se imbolnavi la o atat de neansemnata racire a unei mici portiuni a corpului. Alti oameni raman sanatosi chiar dupa stropirea corpului lor cu apa rece.

Pentru mentinerea sanatatii este foarte important de a deprinde propriul organism sa se adapteze usor si rapid la frig, caldura si umezeala. Dezvoltarea acestei capacitati se numeste calire. 

Calirea mai are si o influenta favorabila asupra sistemului nervos si asupra unui sir de organe, asupra intregului organism.

Calirea organismului fata de influenta temperaturilor scazute ale aerului inconjurator reprezinta un mijloc eficace in lupta impotriva bolilor datorite racelii. Numeroase observatii arata ca oamenii caliti sunt mai rezistenti, nu numai fata de variatiile sezoniere ale vremii si fata de bolile datorite racelii legate de ele, ci si fata de bolile infectioase. Actiunea repetata frecvent a luminii solare, aerului si apei antreneaza acele mecanisme fiziologice care joaca un rol esential impotriva bolilor. Unii cred ca oamenii care poseda o sanatate perfecta nu au nevoie de calire, dar acest lucru este fals. Doar si oamenii sanatosi sunt expusi bolilor datorite racelii in urma temperaturii scazute si a umiditatii ridicate a aerului. De aceea si ei au nevoie si de o calire sistematica. Cand omul necalit isi cufunda pentru prima data picioarele in apa rece de 5-6 grade el incearca o senzatie de raceala intensa care se transforma uneori chiar in durere. Ulterior la fiecare cufundare in apa cu aceeasi temperatura, senzatia de raceala scade treptat. Aceasta se explica prin faptul ca organismul a inceput sa reactioneze altfel la frig. Influenta frigului, repetata timp indelungat poate duce la unele modificari in structura pielii.

Stratul cornos al pielii sufera o ingrosare evidenta, ceea ce duce la o ingreunare a excitarii prin frig a terminatiilor nervoase respective, situate in piele. Pe aceasta cale se reduce sensibilitatea la frig a portiunilor de piele supuse unei caliri sistematice. Afara de aceasta in urma ingrosarii stratului cornos al pielii se modifica proprietatile sale fizice, scade in special conductibilitatea sa termica si prin aceasta si pierderea de caldura de catre organism. Dar daca calirea inceteaza, toate aceste modificari in structura pielii diminueaza si dispar. Rezistenta organismului la frig se mentine numai in cazul cand calirea se face fara mari intreruperi, zi de zi. Aceasta regula trebuie respectata in orice forma de calire, in dezvoltarea rezistentei organismului, si fata de frig, si fata de temperatura ambianta ridicata, si fata de presiunea atmosferica scazuta sau crescuta, si fata de alte variatii ale mediului extern.

Actiunea aerului rece, a apei reci si a soarelui, nu sunt suportate la fel de catre oameni. Acest lucru depinde in primul rand de pregatirea prealabila a organismului(daca el a mai fost supus unei actiuni de acest gen).O mare insemnatate prezinta si unele particularitati individuale ale oamenilor, particularitatile sistemului lor nervos, caracterul alimentatiei, etc. Iata de ce calirea trebuie intreprinsa foarte precaut incepand cu factori relativi putini intensi. Marirea intensitatii factorilor se poate face numai treptat daca observatiile atente arata ca ei sunt bine suportati. O precautie foarte mare se cere in cazurile in care calirea este intreprinsa de oameni in varsta sau de persoane care au suferit de curand o boala. In aceste cazuri sunt necesare consultarea prealabila a medicului si respectarea tuturor indicatiilor sale. Daca in timpul procesului de calire sau dupa acesta, omul se simte prost trebuie incetata calirea pentru un timp.

Unul din mijloacele cele mai eficace de calire este actiunea aerului, apei si soarelui.

Calirea prin aer - se poate efectua in cursul intregului an. Cand din cauza timpului nu se pot face bai de aer, in aer liber, acest lucru se poate face intr-o incapere inchisa. Unele forme de calire prin aer actioneaza bland asupra organismuluisi de aceea se pot utiliza la orice varsta.

Baile de aer acasa - calirea prin aer este mai bine sa se inceapa cu realizarea bailor de aer intr-o incapere inchisa: camera, balcon inchis sau terasa. Asemenea bai sunt utile ca atare si in acelasi timp ele pot servi ca exercitii de pregatire, ca etapa de trecere la baile in aer liber. La inceput este bine sa ne calim prin aer in timpul gimnasticii de dimineata, care se face in slip(chilot). Incaperea se aeriseste bine lasand fereastra intredeschisa. Mai tarziu cand organismul este calit, se poate lasa geamul deschis tot timpul baii de aer. Daca in timpul baii de aer apar frisoane, trebuie executate cateva miscari energice si frictionate portiunile reci cu palma; daca aceasta nu duce la incalzire, baia de aer trebuie intrerupta imediat. La inceput baile de aer se fac o data pe zi (dimineata) dar destul de curand se poate trece la 2 bai pe zi (dimineata si seara). Durata primelor bai este de 5-10 minute iar dupa aceea durata se mareste pana la 30- 40 minute.

Baile de aer in aer liber - se pot face oriunde daca locul este ferit de vant si umiditate( in gradina, la marginea padurii, pe malul marii, raurilor). Primele bai de aer trebuie facute la o temperatura a aerului nu mai joasa de 20 de grade pe vreme lipsita de vant sau cu vant slab si la o umiditate relativa 60 -70 %. Durata primei bai de aer nu trebuie sa depaseasca 10 -15 minute iar ulterior durata se poate mari treptat pana la 2 ore. La inceput baia de aer nu trebuie facuta mai des decat o data pe zi, iar ulterior daca exista posibilitatea, de doua ori pe zi. Timpul cel mai bun pentru a face baia ar fi la orele de dimineata 7- 8 primavara si toamna. In lunile de vara se pot face mai devreme.

Oboseala si refacerea

Starea de oboseala in general exprima o reactie fiziologica, o  reactie de inhibitie a SNC (sistemului nervos central), care urmeaza logic si legic unei activitati psiho-fizice. O astfel de stare de disconfort fiziologic, denumita si oboseala fiziologica este combatuta de organism prin mecanismele  asa zisei "refaceri naturale" spontane. Nu se poate vorbi de oboseala ca fiind o boala(indiferent daca ea este de natura fiziologica sau patologica).

Oboseala patologica reprezinta o stare de disconfort fizic insotita de senzatii neplacute si scadere a randamentului fizic, psihic ori a amandurora.

Oboseala fiziologica se previne si se corecteaza prin mijloacele refacerii post efort. Oboseala normala(fiziologica) se reface repede intre 10-30-50 minute in functie de marimea efortului.

Oboseala patologica, care este o depasire a raportului optim dintre antrenare si refacere, care poate duce pana la abandon. Este efectul unui supraantrenament ca marime sau ca frecventa. Daca efortul este prelungit peste limitele obisnuite, iar timpul de oxidare a acidului lactic a fost mic, acesta se acumuleaza in cantitati mari. Astfel ca de la o zi la alta datoria de O2 nu se acopera.

Exista in principal trei teorii care explica geneza oboselii patologice:

-teoria epuizarii substratului energetic( ATP, glicogen)

-teoria autointoxicarii cu produsi de metabolism intermediar, in special la nivel muscular, prin acumulare de acid lactic, care duce la blocarea contractiei musculare.

-teoria heterocromismului, care explica oboseala prin blocarea sinaptica neuromusculara, deci a placii neuromotorii care induce in acest fel blocarea transmiterii influxului de la nerv la muschi.

In 1988, E. Newsholme si Leech T. precizeaza cauzele oboselii ca fiind urmatoarele:

Oboseala fizica caracterizata prin acumularea de protoni, acid lactic, amoniac in muschi.

Oboseala centrala, psihica caracterizata prin scaderea glucozei circulante (creierul utilizeaza 5 g glucoza/min. fiind foarte sensibil la scaderea glicemiei); factorii neuropsihici, in special stresul; cresterea concentratiei unor aminoacizi in sange: leucina, valina, triptofan.

Simptomatologia este polimorfa, putandu-se manifesta prin oboseala psihica, instabilitatea si scaderea atentiei concentrate, scaderea rezistentei la stres sau / si prin oboseala fizica cu astenie fizica, scaderea randamentului fizic, tulburari de comportament de apetit, de somn, etc.

"Tratamentul oboselii", consta in primul rand prin aplicarea mijloacelor naturale: somn, o alimentatie echilibrata, vitaminizare corespunzatoare (complexul B, C, E...), evitarea surmenajului, dozarea efortului si repaosului.

Supraincordarea

Este o discordanta dintre solicitare si capacitatea de raspuns pe moment a organismului, fiind definita ca o forma acuta a oboselii patologice. Intr-o astfel de stare organismul este "depasit". Supraincordarea poate sa apara mai ales la neantrenati, inconvalescenta dupa boli infecto-contagioase, in cazuri de dopaj, cand inhibitia de protectie este afectata de droguri.

Simptomatologia este cea impusa de aparatul sau sistemul suprasolicitat:

-inima fortata si clacaj cardiac;

-dereglari neurologice si neurovegetative, modificari de tonus muscular, tulburari de coordonare si echilibru, tulburari de mers, tulburari senzoriale, vizuale, auditive, vestibulare;

-clacaj muscular;

-tulburari neuro-psihice manifestate prin senzatia de epuizare totala.

Daca se depaseste acest moment al fazei acute, tulburarile descrise dispar treptat, iar dupa 3-4 saptamani sportivul isi poate relua antrenamentele treptat.

Efortul de tip aerob si slabirea

 Statisticile arata ca majoritatea oamenilor doresc si au nevoie sa piarda din greutate. Odata ce te-ai decis sa faci un efort pentru a scadea din greutate, urmatorul pas este sa-ti gasesti ce ar trebui sa faci in realitate pentru a pierde din greutate si a te mentine asa. Nu exista o formula magica pentru pierderea greutatii. In cuvinte simple, pentru a pierde din greutate, trebuie sa cheltuiesti mai multa energie(calorii) decat consumi. Cea mai sigura cale pentru a atinge acest obiectiv este combinarea regimului alimentar sarac in calorii (dieta), cu un program de exercitii fizice, in special exercitii de tip aerob(alergatul, inotul, fitnessul) deoarece ele ajuta la arderea celor mai multe calorii. Exercitiile aerobice sunt tot ceea ce trebuie sa faci pentru un control efectiv al greutatii. Combinarea unor exercitii aerobice cu o dieta calorica restrictiva ajuta la pastrarea unei linii suple a corpului in timpul eforturilor de pierdere a greutatii. Cu cat aveti mai putine tesuturi fara grasime cu atat pauzele in metabolism vor fi mai mici. Sporturile aerobice joaca un rol foarte important in functionarea aparatului circulator(inima). In primul rand, prin continua practicare in timp a aerobicelor ritmul cardiac(pulsul) scade, ceea ce inseamna ca se va usura munca inimii, vor creste pauzele intre batai, ceea ce inseamna ca in acest interval inima se odihneste mai mult. Un alt efect important este marirea cavitatii inimii si marirea elesticitatii peretilor cardiaci(muschii). Cel mai eficient sport aerobic este inotul, care dezvolta pe de o parte capacitatea vitala a fiecarui practicant, iar pe de alta parte imbunatateste tonusul muscular datorita solicitarii majoritatii muschilor in miscare, cum ar fi, bratele, picioarele, umerii, spatele, pieptul, abdomenul. Ciclismul, alergarile, dezvolta la fel muschii picioarelor, dar doar pana la un anumit nivel. Cresterea distantei de alergare sau a vitezei nu va reusi sa produca o crestere a masei musculare in plus.

Influenta exercitiilor fizice asupra organismului

Ocupandu-ne cu educatia fizica, noi ne insusim deprinderile de miscare necesare in viata de toate zilele si in munca. Se dezvolta abilitatea, rapiditatea si forta miscarilor corpului nostru. Se perfectioneaza dirijarea miscarilor de catre sistemul nervos central. Ocupandu-ne cu exercitiile fizice, se formeaza permanent noi si noi reflexe conditionate, care se fixeaza. Organismul dobandeste capacitatea de a se adapta tot mai bine la munci fizice mai grele si mai complexe. Datorita acestui lucru noi putem efectua miscarile tot mai usor, deci organismul nostru se antreneaza. In urma antrenamentului se imbunatatesc activitatea si structura tuturor organelor corpului si a sistemului nervos central. La oamenii antrenati, sistemul nervos se adapteaza mai usor la miscari noi si la conditii noi de activitate a aparatului locomotor.

In urma exercitiilor fizice se intensifica procesele de excitatie si inhibitie din scoarta cerebrala si creste intensitatea contractiei musculare. In legatura cu aceasta se modifica structura fibrelor musculare: ele devin mai groase si astfel volumul muschilor creste. Ocupandu-ne sistematic cu exercitiile fizice de forta, ridicarea greutatilor, putem in 6-8 luni sa ne marim mult volumul si forta muschilor. Aceasta se intampla deoarece nutritia muschilor activi se imbunatateste simtitor. In muschii aflati in repaus, cea mai mare parte din capilarele sanguine care iriga fibrele musculare, sunt inchise pentru curentul sanguin si sangele nu circula prin ele. In timpul activitatii, in urma contractiei muschiului se deschid toate capilarele si de aceea afluxul de sange in muschi creste de peste 30 de ori. Sub influenta antrenamentului se modifica si compozitia chimica a muschiului. In muschi creste cantitatea de glicogen si fosfagen, care in timpul contractiei fibrelor musculare se descompun si elibereaza mai multa energie. Antrenamentul se reflecta favorabil nu numai asupra muschilor. Se intareste intreg aparatul locomotor-oasele, ligamentele, tendoanele, devin mai solide. 
Practicarea sistematica a exercitiilor fizice are o influenta vizibila asupra formei exterioare a corpului, dezvoltarea sa proportionala in copilarie si adolescenta, iar la adulti si indivizii in varsta permite mentinerea indelungata a frumusetii si infatisarea zvelta. Modul de viata sedentar, fara miscare, imbatraneste omul inainte de vreme. El devine morocanos, abdomenul atarna in jos, infatisarea se schimba evident. Tinuta poate fi corectata prin exercitii fizice, care intaresc musculatura(mai ales muschii trunchiului). Pentru aceasta este bine sa se faca exercitii de gimnastica si sa se inoate; cel mai bine stilul bras. La o tinuta corecta contribuie exercitiile regulate care sa intereseze numeroase grupe musculare. Prin exercitiile fizice alese special pot fi inlaturate deformatiile ale coloanei vertebrale in stadiul incipient de dezvoltare, poate fi intarita musculatura abdomenului, intarita si restabilita bolta piciorului. Aplicarea exercitiilor fizice pentru corectarea unor defecte de constitutie a corpului trebuie facuta sub controlul medicului specialist. Se imbunatateste activitatea inimii. 
Omul antrenat devine mai rezistent, el poate efectua miscari mai intense si indeplini o munca musculara grea timp indelungat. Aceasta depinde in mare masura de faptul ca aparatele sale: circulator, respirator, excretor, lucreaza mai bine. Muschii care lucreaza intens au nevoie de o cantitate mai mare de oxigen si substante nutritive. Aceasta se realizeaza datorita faptului ca afluxul de sange in muschi e mai mare, iar viteza de circulatie a sangelui in capilare creste. Cand ne gasim in repaus, inima expulzeaza in aorta circa 5 litri de sange/minut. In timpul unui efort intens, frecventa pulsului creste de la 60-70  la 120-200 batai/minut, iar cantitatea sangelui expulzat de inima creste pana la 40 liri. La oamenii antrenati, inima se adapteaza mai usor la conditii noi de lucru, iar dupa terminarea exercitiilor fizice revine mai rapid la o activitate normala. Respiratia devine mai profunda. In repaus, omul executa aproximativ 16 miscari respiratorii/minut. La fiecare inspiratie in plamani ajung circa 500 cm3 de aer. In timpul efortului fizic, datorita cresterii necesitatii in oxigen a muschilor, respiratia devine mai profunda. Cantitatea de aer care trece prin plamani timp de 1 minut, creste de la 8 litri in repaus pana la 100-140 litri in cazul alergarii, inotului. Cu cat trece mai mult aer prin plamani, cu atat primeste organismul mai mult oxigen. La oamenii antrenati, in cazul muncii fizice, ''datoria de oxigen''(diferenta dintre nevoia in oxigen si consumul real al acestuia), nu se formeaza rapid, ei isi mobilizeaza mai bine posibilitatile de adaptare a respiratiei si circulatiei.  
La oamenii antrenati compozitia sangelui se imbunatateste si cresc fortele de aparare ale organismului. Numarul hematiilor(globulele rosii) creste de la 4500000 mm3 pana la 6000000, la cei antrenati. Hematiile sunt transportatorii de oxigen, iar prin cresterea numarului lor sangele poate sa primeasca mai mult oxigen in plamani si sa transporte mai mult oxigen in tesuturi in special la muschi. La oamenii antrenati creste si numarul limfocitelor(globulele albe).  Ele produc substante care neutralizeaza diverse toxine patrunse in organism sau formate acolo. Cresterea numarului de limfocite in urma exercitiilor fizice, are ca scop si cresterea fortelor de aparare ale organismului fata de infectii. Oamenii care practica sistematic exercitiile fizice si sportul, se imbolnavesc mai rar, iar daca se imbolnavesc, atunci in majoritatea cazurilor, suporta mai usor bolile. La oamenii antrenati continutul de glucoza din sange devine mai stabil. In urma unei activitati musculare indelungate si grele, cantitatea de glucoza din sange scade. La oamenii antrenati aceasta scadere nu este atat de mare, ca la cei neantrenati. La cei antrenati, activitatea rinichilor se adapteaza mai bine la conditiile schimbate si produsele de metabolism, formate in mare cantitate in timpul efortului fizic intens, se indeparteaza la timp din organism. 
Educatia fizica si sportul au o influenta favorabila nu numai asupra musculaturii ci si asupra celorlalte organe, imbunatatindu-le activitatea. Pentru a fi un om sanatos, puternic, rezistent si armonios dezvoltat, trebuie sa te ocupi permanent si sistematic cu diferite tipuri de exercitii fizice si sport.

Metode de crestere a muschilor

In antrenamentul unui sportiv exista 3 faze: antrenamentul, refacerea energiei si cresterea muschilor. In timpul antrenamentului se distruge fibra musculara, iar cand antrenamentul inceteaza, corpul incepe sa-si refaca energia pierduta din hrana pe care o consuma, si numai dupa ce este refacuta complet energia, urmeaza cresterea muschilor. Refacerea este o faza foarte importanta si care explica de ce unii oameni cresc mai rapid decat altii. Cu cat refacerea este mai rapida cu atat timpul pus la dispozitie cresterii muschilor este mai mare. Programul de antrenament si hranire trebuie structurat in asa fel incat sa se obtina o refacere cat mai rapida si acordarea unui timp cat mai lung pentru cresterea muschilor. De exemplu, daca antrenamentul s-a facut luni iar refacerea completa s-a refacut marti la pranz, iar antrenamentul se reincepe miercuri la pranz, vor fi la dispozitie un timp suficient de 24 ore pentru cresterea muschilor.

Reincarcarea cu energie este cheia refacerii si iata de ce: in timpul antrenamentului puternic corpul pierde energie datorita golirii de glicogen a muschilor antrenati. Pierderea de glicogen este efectul coborarii nivelului de zahar din sange. Cand nivelul acesta este scazut, capacitatea de pompare a muschiului cu sange este scazuta. Pierderea glicogenului din muschi duce la micsorarea grosimii muschiului, prin subtierea fibrelor. Astfel ca dupa antrenament muschii vor fi mai mici, dupa ce circulatia sangelui va revenii la normal. Numai cand refacerea este completa muschiul se rentoarce la grosimea normala, urmand apoi sa creasca in marime. In timpul antrenamentului se mai produc si alte procese, cum ar fi pierderea de grasime si minerale.

Pierderea cea mai importanta este de potasiu si sodiu, minerale pierdute prin transpiratie. De asemenea, se acumuleaza si se depoziteaza in muschi toxinele de oboseala(acidul lactic). Putem trage urmatoarele concluzii din ceea ce am spus pana acum: 1) antrenament - principalele elemente pierdute: glicogen, grasime, minerale, distrugerea fibrei musculare si acumularea de toxine in muschii(acid lactic); 2) refacere - elementele care se refac sunt glicogenul si mineralele iar care se elimina sunt toxinele de oboseala; 3) crestere - in cadrul cresterii cel mai important lucru sunt proteinele si carbohidratii. Dupa antrenament prima necesitate a corpului este de refacere a glicogenului pierdut. Obtinem acest lucru utilizand carbohidrati de inalta calitate. Dieta trebuie sa contina cereale, paine, miere, fructe. Toate acestea restaureaza nivelul glicogenului. In cadrul restaurarii mineralelor pierdute se recomanda consumarea de alimente bogate in potasiu(banane, rosii) sau consumarea unei pastile de polimineralizant. Pentru restaurarea sodiului nu este nevoie de o reteta speciala pentru ca el se regaseste in mai multe alimente. Un alt aspect al refacerii este eliminarea toxinelor de oboseala(acidul lactic) care se acumuleaza in muschi in timpul efortului creand senzatia de durere arzatoare. El se elimina dupa o anumita perioada de timp dupa ce durerile vor inceta. Totusi pentru a grabii eliminarea lui este bine sa se consume 1gr de calciu imediat dupa antrenament sau o pastila de polimineralizant. In faza de crestere cel mai important element este proteina combinata cu carbohidrati. Cea mai buna proteina este cea din lapte si oua. Dupa ce s-a refacut nivelul glicogenului si al mineralelor si s-au eliminat toxinele din corp, corpul va fi in situatia de a putea creste, muschii vor fi capabili sa raspunda la stimuli si vor creste la marimea initiala plus ceva mai mult. Asa se obtine cresterea muschilor. Click aici pentru a vedea fiziologia si biochimia contractiei musculare si compozitia chimica a muschiului.

Indice de adaptare a inimii la efort, tensiunea arteriala, indici de aflare a greutatii

Indicele Rouffier de adaptare a inimii la efort

formula

Rouffier = P1+P2+P3 - 200 | 10

P1 - pulsul de repaus

P2 - pulsul dupa 30 de genuflexiuni consecutive in ritm de 1/secunda, cu calcaiele pe sol

P3 - pulsul in primul minut dupa incetare.

Valori:

0(zero) - cord atletic viguros

0-5      - foarte bun

5-10    - normal, suficient

10-15  - cord fara niciun antrenament sportiv

peste 15 - cord slab adesea bolnav

Capacitatea aeroba -VO2 max /1" -volumul expirator maxim pe o secunda.

Masurarea consumului de de O2 ne da imaginea reala a utilizarii oxigenului la celule.

Adult neantrenat 3000 ml (40-45/Kg corp) la barbati si 2000 ml la femei. Antrenamentul creste VO2 max cu 10-20% fata de neantrenati. In sportul de performanta valorile se situeaza in jurul cifrei de 70 ml O2/kcorp/minut. Performanta atinsa este de 82-86 ml O2/kcorp/minut. Un bun consum de O2 se realizeaza printr-o alergare zilnica de 3000-3500 m in 15 minute, ceea ce asigura un consum de O2 foarte bun. Acesta nu este altceva decat jogging-ul practicat in prezent.

Indicele de nutritie Lorenczi

 Numarul de centimetri peste 100 sa fie egal cu numarul de kg pentru barbati, iar pentru femei cu 10% mai mic.

Exemplu: Inaltimea 189 cm -100 = 89 kg

Masurarea pliului cutanat la 5-6 cm sub ombilic la barbati trebuie sa aiba 25-30 mm, iar la femei 20 mm.
Exemplu: prindeti cu degetul mare si degetul aratator pielea imediat sub ombilic (buric); masurati pliul cutanat si comparati cu valorile de mai sus.



Indice de masa corporala international
Body mass index (BMI)

BMI = Kg / m²

Ex: pentru o persoana care cantareste 90Kg
si cu inaltimea de 1,65 m,calculul va fi:

1.65 x 1,65 = 2,7225
Kg 90 : 2,7225 = 33,05 ( BMI)

Valorile indicilor de masa corporala:

18,5 si 24,9 = greutate normala
25 si 29,5 = preobezitate
30 si 34,9 = obezitate de grad 1
35 si 39,9 = obezitate de grad 2
peste 40 = obezitate de grad 3

Acesta este un test de aflare a indicelui de masa corporala. Pentru a afla greutatea corporala ideala puteti folosi indicele Lorenczi

Indice proteic

Varsta(ani)   1-3       4-6       7-10      11-14      15-18     peste 19 ani          

___________________________________________________

Factor de    0,82     0,68       0,55       0,45         0,40       0,36

greutate 

Cu acest indice proteic puteti afla necesarul de proteine in grame de care aveti nevoie zilnic. Calculul este urmatorul: 1. Gasiti factorul de greutate corespunzator varstei(din schema de mai sus); 2. Inmultiti aceasta cifra cu greutatea dvs. in kilograme, iar apoi inmultiti cu 2,2; rezultatul obtinut este necesarul de proteine de care aveti nevoie zilnic.  
Exemplu: 0,36 x 83kg x 2,2 = 65,74

Calcule de alimentatie

Unul dintre indicii alimentatiei corecte il constituie greutatea normala a corpului. De aceea este foarte bine in special la o varsta mai inaintata sa ne masuram cu regularitate greutatea corpului.
Din timp in timp este bine sa se faca si o verificare a alimentatiei folosite.
Pentru aceasta trebuie sa stim: 1) cantitatea de produse alimentare consumate in 24 de ore si cheltuite pentru prepararea hranei; 2) cantitatea de substante nutritive, in primul rand proteine, grasimi, glucide si vitamine in 100 g de fiecare produs.

Pe baza acestor date se pot face urmatoarele calcule simple:

1. adunand cantitatea de proteine, grasimi si alte substante nutritive din toate produsele folosite in 24 de ore putem afla ce cantitate din aceste substante a primit organismul in 24 de ore;

2. inmultind cantitatile de proteine, grasimi, glucide, consumate in 24 de ore cu echivalentii lor calorici (1 g proteine sau glucide= 4,1 calorii; 1 g grasimi= 9,3 calorii) putem determina valoarea calorica a hranei consumate in 24 de ore.
Rezultatele acestor calcule simple va vor arata valoarea calorica a hranei pe care o consumati, va vor arata daca primiti o cantitate suficienta de proteine, vitamine.., va vor ajuta sa aduceti modificari regimului dumneavoastra de alimentatie.

Pentru a afla valoarea calorica a produselor alimentare dati click aici.

Indicele de robustete Pignet

formula: Pignet = Talia- Greutatea + Perimetrul toracic mediu

Valori

foarte bune: 0-10, bune 11-20, mediocre 21-25, slab 26-30. Perimetrul toracic mediu este diferenta dintre dimensiunea toracica in inspiratie fortata si expiratie fortata.Valori bune 6 cm si foarte bune intre 10-15 cm.

Tensiunea arteriala

Tensiunea arteriala este in medie 120/70 la barbati si 95-110 cu 50-60 la femei. Tensiunea arteriala creste in stari emotionale si mai ales in efort fizic, cand poate ajunge la 160-180 maxim, dar revine dupa efort in 10-15 minute.

La un sportiv care face efort fizic mare, o tensiune arteriala de repaus peste 140 necesita un control medical deoarece se pot intampla accidente. Tensiunea arteriala poate creste si prin alti factori, printre care cel mai important este genetic. De asemenea o viata dezordonata cu o alimentatie bogata in sare, chefuri in lant, nopti pierdute etc., duc la cresterea tensiunii arteriale.

Valori normale:

M / m  maxima si minima

m / f  masculin si feminin

4ani       99/65 m -  99/66 f

7ani       97/65 m -  97/66 f

10ani    103/70 m  - 103/70 f

14ani    110/70 m  - 110/74 f

18ani    120/74 m - 116/72 f

20ani   120/80 m  - 119/78 f


Frecventa cardiaca-PULS

Valori normale
m 7-14 ani 91 -102
f   7-14 ani 90 -103, dupa pubertate scade la 76-68;
la adult, scade prin antrenament spre 60 si mai putin.

Calculul pentru aflarea valorii de puls maxim in functie de varsta:
220 - varsta = puls maxim
ex: 220 - 20 = 200 (puls maxim)

Pentru calcularea pulsului de lucru (in efort) formula este:
valoare puls maxim x 0,65 = puls de lucru
ex: 200 x 0,65 = 130 (puls de lucru in efort)